Atatia candidati s-au inscris in cursa pentru presedintia Romaniei. In scadere fata de 1996 - cand au fost nu mai putin de 16 -, dar la fel de multi ca in 2000.
Veti spune ca este normal si ca o atare abundenta este benefica democratiei din Romania, oferindu-i cetateanului obisnuit un spectru larg de optiuni politice.
In realitate, acest numar imens de candidaturi nu are nimic de-a face cu democratia si nici cu optiunile politice. In afara de cei trei candidati cu sanse reale, reprezentand forte politice consolidate (dl Adrian Nastase, dl Traian Basescu si dl Corneliu Vadim Tudor, nu neaparat in aceasta ordine), nici unul dintre ceilalti noua nu reprezinta ceva pe planul politicii nationale. Chiar daca dl Marko Bela, de pilda, liderul UDMR, este purtatorul aspiratiilor concetatenilor nostri de etnie maghiara, este putin probabil ca idealurile domniei sale sa fie impartasite si de romani. Sau, ca sa dau un alt exemplu, desi prezenta in cursa a dlui Ciuhandu - presedinte al PNTCD si primar al Timisoarei - e de salutat, ca o incercare de reanimare a acestui partid istoric, ma tem ca sansele sunt atat de mici, incat poate ca era mai bine pentru imaginea partidului ca aceasta candidatura sa fie evitata.
Dincolo de aceste nume, insa, cred ca se intinde un neant care ar trebui sa dea de gandit Biroului Electoral Central. O socoteala simpla arata ca, daca pentru o candidatura sunt necesare 200.000 de semnaturi, pentru 12 sunt necesare minimum 2.400.000. Cum dl Nastase a prezentat peste 1.000.000, dl Basescu peste 500.000, iar dl Corneliu Vadim Tudor peste 300.000, rezulta ca numarul semnaturilor depuse la Biroul Electoral ar putea fi mult mai mare. Chiar luand in calcul ipoteza - putin probabila - ca unii cetateni au semnat pentru mai multi candidati, tot raman un numar de peste 3.000.000 de semnaturi separate.
Si atunci, se naste intrebarea: prin ce miracol romanii, atat de dezgustati de politica, s-au imbulzit sa sustina candidaturile unor necunoscuti, unii dintre ei, destul de dubiosi? Prin ce mister al marketingului si publicitatii politice domnii Marian Milut sau Ovidiu Tudorici, cetateni onorabili, dar de care nu a auzit nimeni, au reusit sa convinga cate 200.000 de alegatori sa le sustina candidatura? Prin ce mister dl Raj Tunaru, care, candidand pentru Primaria Capitalei, n-a fost votat decat de vreo 1.500 de oameni, acum a gasit, brusc, 200.000 de potentiali votanti? La fel, dl Petre Roman, a carui formatiune, FDR, n-a obtinut 200.000 de voturi la alegerile locale; la fel, dl Gheorghe Dinu, despre care presa sustine ca se afla sub urmarire penala; la fel, preotul Aurel Radulescu, despre care n-a auzit, iarasi, nimeni. Toate aceste candidaturi sunt sustinute de dosare de semnaturi care ar trebui atent si urgent verificate de BEC, iar, in eventualitatea in care se gasesc falsuri sau neregularitati, candidaturile respective trebuie invalidate si Parchetul sesizat pentru fals si uz de fals.
Si aceasta, deoarece, in calitate de candidati la presedintie, acesti oameni se bucura de anumite drepturi. De pilda, de dreptul de a avea aparitii la televizor, ai caror timpi vor fi egali cu ai candidatilor “grei”. Este Romania interesata ca, sub pretextul democratiei, un personaj dubios sa vorbeasca la televizor un numar egal de minute cu dl Basescu? Este Romania interesata ca dnii Nastase sau Vadim sa fie “taiati” de moderatori, pe motiv ca trebuie sa vorbeasca si un candidat care nu vrea decat sa-si faca publicitate sau sa-i intimideze pe cei care il ancheteaza?
Nu ne mai aflam in situatia din ‘90-’92, cand credeam ca tot ce zboara se mananca si ca, vorba lui Marin Preda, trebuie sa ciocanim si intr-un gard, pentru ca in spatele lui s-ar putea afla Presedintele Salvator. E clar ca mitul personalitatii providentiale e un simplu mit, ca salvarea Romaniei din dezastru inseamna o munca profesionista, de echipa, si ca echipe politice nu sunt, la ora actuala, in Romania, decat trei. Ce sens are, atunci, sa ascultam aberatiile si bagarile de seama ale unor anonimi, buni - in Occident - doar de vorbit in Hyde Park? De ce am mai impus, in legea electorala, prevederea celor 200.000 de semnaturi de sustinere, daca putem accepta liste falsificate?
Repet: Biroul Electoral Central are misiunea sa trieze atent dosarele de candidatura si, de urgenta, sa-i elimine din cursa pe cei care nu au prezentat dosare de sustinere autentice. Din cei 12 “negri mititei”, doar vreo 5-6 prezinta credibilitate. Nu vad de ce sa acceptam transformarea candidaturii la cea mai inalta functie in stat intr-un circ ridicol.
Astept raspunsul BEC.