Proiecte peste proiecte, bani irositi pentru cateva idei de amplasare a unui monument, fie el nou si cat se poate de futurist, fie vechi si de bun gust. Creierele sunt secate, buzunarele usurate, iar proiectele sunt in asteptare. De cativa ani, Capitala este in continua schimbare, se darama si se construiesc cladiri noi din sticla cat mai impozante, astfel incat sa acopere putinele lucruri vechi si

Ciocoi poate sa vie de la cioc, sau pentru ca ciocneste sau sfisie ca corbii si vulturii, sau poate ca s-ar putea tine de mina cu vorba italiana codini. Intre italieni se zicea codini sau pentru ca purta coade ca toti ai secolului trecut (si coada era cu cioc), sau pentru ca se punea, dupa cum zic fratii moldoveni, in coada cocoanei, adica in coada sau dindaratul trasurei. Ciocoi poate sa vie si de la vorba joquée, jocheu, ce insemneaza servitor cu livrée ce se pune dupa trasura inapoi. Ciocoi

Voi fi direct. In geografia mea sentimentala, locul lui Matei Gavril este clar delimitat, intre plasmuirea unei prietenii planificate darz si leganarea in vant a unei colegialitati paguboase. Astfel, prima imagine cu ’mnealui apare de din usa biroului destul de jerpelit (dar nu ajuns la stadiul de debara de acum) al lui Viorel Stirbu. Ardeleni nefalsificati amandoi, cu obligatorii zambete blonzii

Interviu cu scriitorul MIRCEA MICU, presedintele FUNDATIEI INTERNATIONALE “MIHAI EMINESCU”, fost consilier-sef la Inspectoratul pentru Cultura al Municipiului BUCURESTI - Domnule Mircea Micu, ati fost, vreme de peste 5 ani, consilier-sef la Primaria Bucurestilor, la Cultura, cum ar veni. Intra in competenta dumneavoastra si gestionarea monumentelor de for public, mai exact a statuilor? - Intr-un fel, da. Desi nu aveam o responsabilitate directa. Bulibaseala asa-numitei DESCENTRALIZARI de dupa

Ca sa nu mai fim atat de des acuzati dinauntru si din afara de vana idolatrie si subaltern cult al personalitatii, de vocatia de sperjuri, probata in cateva mari ocazii, propuneam, in urma cu mai multi ani, sa suspendam pentru o perioada nedefinita aniversarea pompoasa a datelor faste din istoria nationala, din biografia unor importante personalitati precum si din cariera artistica si civica a marilor

Primul numar al revistei SUD a aparut in octombrie 1996. Cine citeste acest prim numar va constata ca, contrar obiceiului, el nu contine acel lung si uneori plicticos articol de fond, care sa explice programul revistei, intentiile sale. Si nu continea un asemenea articol pentru ca nu credeam ca vom rezista prea mult. Dar, dupa cum se poate constata, am rezistat. In octombrie a.c. se implinesc 12 ani de la aparitia revistei, aceasta insumand peste 100 de numere. Editata de Fundatia Culturala “Dimitrie

Luna trecuta vorbeam despre supravegherea totala la care este supus, in ultimii ani, cetateanul societatii capitaliste, acea societate la care viseaza orice om care a trait sub o dictatura, fie ea si “comunista”. De aia au occidentalii, in comparatie cu noi, acel handicap de care nu pot scapa, cocoasa lor inamovibila, si anume faptul ca n-au trait sub o dictatura de 40, 50 sau 70 de ani. Daca ar

Tara suprarealista! Dar plina ochi cu o provizie compacta si impetuoasa de humor. Turtoiu, prefesoara de doi bani de artimetica de la Liceul Balcescu, dar dupa ’90, se pricepe la poliftica si la bigudiuri. Alta, alde Chichi sau Cichicichi, fata aspirator, vorba unui prieten, ne prezanta cu lux de amanunte filatelia roaiala si pe alde Reghina Maria. Nu vorbesc demult cu Agopian, dar la petrecerea

Marturisesc ca ma asteptam sa gasesc altceva in cartea actorului Dan Puric, desi artristul mi s-a parut intotdeauna un insurgent, un interpret anticonventional si un creator rebel in raport cu regulile de subordonare scenica si de modelare canonica. Cine suntem? Este, finalmente, mai mult decat un eseu, un studiu foarte serios despre “fiintialitatea” culturii romanesti si chiar despre destinul

Dintre numele care incep sa tasneasca din penumbra anonimatului medieval, catre zorii unor timpuri noi ce vor fi si ale individualismului clamat de orgoliu si bravura, putine si-au capatat faima pe care a dobandit-o in occident cel al unui imparat german din veacul al XIII-lea. Este vorba de Frederic al II-lea, vlastar al dinastiei Staufenilor, cea care din 1138, de la Conrad al III-lea, stapanea

Interviu cu prof. univ. dr. Ilie Badescu, sef al catedrei de Sociologie a Universitatii din Bucuresti, director al Institutului de Sociologie al Academiei Romane, membru fondator si rector al nou infiintatei Universitati Taranesti, autor al mai multor studii si monografii, printre care “Tratat de geopolitica” si “Idei politice romanesti”, precum si coautor al cartilor “Geopolitica integrarii europene”

Am o veche experienta de cenaclist, adica de membru al unei stimabile formatii de… candidati la creatia literara. Chiar am infiintat la Craiova “Henri Coanda”, un grup de iubitori ai SF-ului cu ambitii literare (dintre care cu mandrie v-o spun 10-12 insi au ajunsi sa fie publicati!). Dar mai ales m-am prezentat, multi ani, ca fan SF cenaclist, la celebrul “Cenaclu al Martienilor” de la Uniunea Scriitorilor.

Ce mai poate spune, si carei categorii de public, o istorie a comunismului in bancuri, cum incearca Ben Lewis, intr-un film lansat anul trecut in SUA? Autorul, cu o filmografie remarcabila (intre altele si un film documentar despre Ceausescu, “The King of Communism”, lansat in 2002) a folosit, pentru “Hammer & Tickle”, surse de informare “la prima mana” din tarile lagarului socialist. Pentru Romania,

Aura Clara Marinescu Interviu cu directorul Muzeului Satului “Dimitrie Gusti”, Paula Popoiu - Doamna Paula Popoiu, cum v-ati inceput misiunea ca director la Muzeul Satului “Dimitrie Gusti”? - Ca director, este o poveste mai lunga. Eu am venit la Muzeul Satului in ’82 ca tanar muzeograf. Practic, am lucrat aici pana in ’90 si imediat dupa Revolutie am fost solicitata la Ministerul Culturii,

“Mandolina capitanului Corelli” - Louis de Bernières Istoria descinde brusc peste acest minuscul univers pierdut intr-o azurie Mare Ionica, impletind vieti, starnind pasiuni, aruncand cartile destinului intr-un vartej ametitor, deconcertant. Iar vocile si episoadele se succed intr-un flux alert, ritmat si captivant, in care sunt antrenati un romantic capitan italian, fire de artist, care prefera sa substituie invariabilului “Heil Hitler!” propriul sau “Heil Puccini!”, doctorul Iannis, pasionat