• Interviu cu acad. Ionel Haiduc, Presedintele Academiei Romane

Academicianul Ionel Haiduc, chimist, doctor in chimie, a condus filiala din Cluj-Napoca a Academiei Romane, este profesor la Universitatea “Babes Bolyai”, din Cluj Napoca. Este membru titular al Academiei Romane din anul 1991. La 5 aprilie a fost ales Presedinte al Academiei Romane
- Pe data de 4 aprilie, Academia Romana a implinit 140 de ani de existenta. Au urmat alegerile noii conduceri, prilej cu care ati fost ales Presedinte cu 105 voturi exprimate in favoarea dumneavoastra de membrii Adunarii Generale a forului, din 143 posibile. Felicitandu-va, v-as ruga sa ne spuneti cu ce ganduri ati facut acest pas, care sunt liniile directoare ale realizarilor anterioare precum si ale proiectului propus, cu alte cuvinte, cum v-ati convins distinsii colegi sa va voteze?
- Sa incepem cu sfarsitul: mai intai, confratii din Academie m-au convins sa candidez, fiindca nu am avut intentia si nici dorinta de a ocupa acest post inalt. Pana de curand, cand eram intrebat, raspundeam ca nu voi candida. In cele din urma am cedat indemnurilor multor colegi si am acceptat sa candidez; un argument a fost acela ca ar fi momentul ca in fruntea Academiei sa vina si cineva din domeniul stiintelor exacte. Vin in aceasta functie cu gandul ca, in viitorul apropiat, accentul principal sa fie pus pe cercetarea stiintifica, continuand ce a fost remarcabil in activitatea de pana acum si incercand sa aduc si ceva nou.
- Academia Romana este, ca institutie, o prezenta anormala in contextul Academiilor Nationale din Europa occidentala unde modelul Academiilor Nationale urmeaza, in linii mari, modelul francez, elaborat in secolul al XVII-lea, in timpul cardinalului Mazarin si al ministrului de finante al lui Ludovic al XIV-lea, Colbert, model care, la randul sau, relua, rafinand si extinzand la scara nationala, modelul academiilor italiene din epoca Renasterii, model care, ulterior, a evoluat. Din for de consacrare a activitatii stiintifice individuale, Academia Romana a devenit, dupa reforma postbelica si marea epurare, si un for de coordonare a unor institute de cercetare aflate in directa sa gestiune. Modelul reorganizarii a fost cel sovietic, cu radacini in experienta centralizatoare a Academiei tariste. Mai este valabil acest model?
- Nu este nimic anormal in faptul ca Academia Romana nu este doar un for de consacrare ci un actor in domeniul cercetarii stiintifice. Si alte academii au institute de cercetare (sa amintim doar academiilor din Austria, Suedia si Ungaria, cu zeci de institute). Nu este un model sovietic, subliniez. Sa fim realisti! Sa nu uitam ca sovieticii prin academia lor au avut realizarii stiintifice importante, uneori rasplatite cu premiul Nobel. Academia sovietica a fost si un loc de refugiu pentru cercetatorii geniali din punct de vedere stiintific dar indezirabili politic de care insa regimul avea nevoie pentru scopurile sale tehnice, economice si pentru cucerirea unui prestigiu mondial prin realizari stiintifice. Rusii nu au nici un motiv sa se rusineze de Academia lor de Stiinte, dimpotriva.
- In toate tarile Europene cercetarea se concentreaza in Agentii nationale – tip CNRS in Franta, CNR in Italia, Institute Nationale de profil – si in structuri universitare care dezvolta programe de cercetare in paralel cu activitatea didactica. Este necesara o noua reforma a cercetarii din Romania, in care sa conteze mai putin privilegiile derivate din consacrare in coordonarea programelor unor institutii si mai mult eficienta? Cum s-ar putea face?
- Exista cercetare extrauniversitara si in Franta, Italia, SUA, Germania, asa cum mentionati dumneavoastra. Nu are importanta denumirea “umbrelei” sub care se face, daca se face bine. Un rol similar vrea sa-si asume partial si Academia Romana in cercetarea fundamentala si nu este nimic rau in asta din punct de vedere principial si organizatoric. In Statele Unite ale Americii, desi nu are institute proprii, Academia Nationala de Stiinte (National Academy of Sciences) participa activ la elaborarea politicii stiintei si la coordonarea unor programe de mare anvergura, realizate efectiv in universitati, institute nationale si firme, in mod frecvent prin colaborare. Un exemplu concludent este programul “Economia bazata pe hidrogen” lansat recent de presedintele George W. Bush, cu o finantare de 1,7 miliarde de dolari pe perioada 2003-2007, considerat la fel de important ca si programul spatial. Aceeasi Academie semnaleaza guvernului situatiile noi si riscurile (de exemplu reducerea stratului de ozon, incalzirea globala, efectul de sera, etc.) si recomandarile sunt tratate cu toata seriozitatea de autoritati si societatea civila.
Cercetarea fundamentala este nu numai o sursa de cunostinte noi, ci este si scoala (pentru formarea specialistilor cu pregatire superioara, prin doctorat si dincolo de doctorat) si, de asemenea, este o sursa de prestigiu national, institutional si individual. Important este sa fie cercetare de excelenta pe care Academia Romana trebuie sa o promoveze.
- Care sunt principalele linii de forta, in opinia dumneavoastra, ale activitatilor ce trebuie consolidate de structurile care au in centrul lor nucleul de membri ai Academiei Romane, organizati pe sectii de specialitate?
- Cred ca structurile actuale ale Academiei, organizate pe sectii de specialitate, mai nou grupate pe domenii, trebuie sa consolideze colaborarea inter si multidisciplinara, prin abordarea unor cercetari de anvergura, in proiecte de interes national.
- Ce considerati a fi marcat in sens pozitiv activitatea Academiei Romane in anii din urma?
- Activitatea Academiei Romane in anii din urma a fost marcata pozitiv prin elaborarea unor lucrari de amploare (Istoria Romanilor, Gramatica Limbii Romane, Istoria Literaturii Romane si altele), prin programele referitoare la starea economiei nationale (proiectele ESEN) sau studiul amplu de analiza a riscurilor, prin publicarea unor lucrari de valoare culturala istorica (de exemplu Bibliile lui Saguna si Petru Pavel Aron, manuscrisele lui Eminescu), ca sa amintesc cateva care imi vin acum in minte.
- Cum apreciati integrarea cercetarilor intreprinse in cadrul Institutelor Academiei in contextul programelor de cercetare intreprinse de institute cu obiective asemnanatoare in reteaua de cercetare europeana si mondiala?
- Integrarea cercetarilor intreprinse in Academia Romana in retelele europene si mondiale este abia la inceput, dar se realizeaza prin proiecte finantate de Uniunea Europeana, prin recunoasterea unor institute ale Academiei drept centre de excelenta ale Uniunii Europene, prin colaborarile cercetarilor romani finalizate in publicatii comune cu cercetatori reputati din strainatate. Din pacate, acestea sunt inca prea putine si trebuie incurajate, stimulate si dezvoltate. Speranta noastra o reprezinta cercetatorii tineri si mai putin tineri, care au deja performante remarcabile.
- Cum vedeti rolul Academiei Romane si, in general, al academiilor intr-o lume a schimbarilor generate de procesul de globalizare?
- Cercetarea stiintifica este domeniul in care globalizarea a fost realizata inca inainte ca acest termen sa fie folosit. Oamenii de stiinta comunica intre ei, isi publica si isi verifica reciproc rezultatele, colaboreaza, sunt in competitie. Nu exista o adevarata cercetare daca nu intra in circuitul international. Academiile, participanti activi in viata stiintifica internationala, sunt promotori si beneficiari importanti ai globalizarii.
- Care a fost aportul Filialei din Cluj-Napoca a Academiei Romane pe care ati condus-o, la progresul stiintei romanesti ?
- Filiala din Cluj a Academiei Romane si-a adus contributia la progresul stiintei romanesti prin activitatea institutelor sale. Mentionez participarea la elaborarea Dictionarului Tezaur al Limbii Romane, a atlaselor lingvistice, a Tratatului de Istorie a Romanilor, publicarea celor doua biblii amintite anterior, prin lucrarile matematicienilor, descoperirile arheologilor si speologilor etc.
- In calitate de profesor la Universitatea “Babes-Bolyai” din Cluj-Napoca, v-ati preocupat de problema „exodului de creiere” din Romania si ati pus la punct un proiect de program national de incurajare a repatrierii si colaborarii cercetatorilor si specialistilor romani emigrati cu cei aflati in tara. Sunt prevazute masuri concrete in proiectul dumneavoastra?
- Problema “exodului de creiere” a fost preocuparea mea in cadrul Institutului Cultural Roman, in scurta perioada cat am activat acolo ca vicepresedinte. Am organizat atunci o intalnire, la Sinaia, cu tinerii cercetatori romani din diaspora, prilej cu care am cunoscut cativa colegi absolut remarcabili prin performantele lor. Am intocmit un proiect cu propuneri concrete, care a fost publicat, dar prin plecarea mea de la Institut, initiativa de a implica mai mult tinerii cercetatori romani din strainatate in viata stiintifica a tarii a fost intrerupta si sper sa poata fi reluata in noile imprejurari.
- Cum se va concilia activitatea dumneavoastra de cercetator si profesor universitar cu aceea de presedinte al Academiei si de responsabil al orientarii activitatii institutelor de cercetare a acesteia?
- Activitatea mea de profesor ar urma oricum sa fie redusa dar nu si contactul cu stiinta chimiei. Voi participa mai putin la o cercetare de laborator (cu ajutorul doctoranzilor pe care ii conduc) dar poate voi gasi putin timp sa scriu ceva valorificand ceea ce am acumulat pana acum: poate o carte, poate niste monografii in tratate colective. In ultimii ani am fost invitat sa scriu cateva capitole in unele enciclopedii (de chimie anorganica si chimie supramoleculara) sau tratate internationale (de chimie coordinativa) si sper sa se mai intample si in viitor.