Inca din ziarul nostru de ieri atrageam atentia asupra ciudateniilor care insotesc - daca nu chiar definesc - asa-zisul „pachet anticoruptie“. Este un subiect care a suscitat si interesul altor gazete, ceea ce dovedeste acuitatea lui si ingrijorarea reala a opiniei publice. Noi il vom urmari in continuare, cu atat mai mult cu cat, fiind o publicatie independenta si „ocolita“ de publicitatea guvernamentala, nu putem fi suspectati de interese oculte sau de sustinere a marilor corupti.
Deocamdata, insa, voi consemna cateva nelinisti legate de modalitatea aleasa de Guvern pentru combaterea acestui flagel. Si am sa incep chiar cu o nelamurire fundamentala: de ce este nevoie de acest pachet legislativ special? Exista Constitutia, exista Codul Penal, Politia, Parchetul, PNA, exista intregul mecanism al Justitiei, la care se adauga serviciile secrete si, cu voia dumneavoastra, ultima pe lista, presa. Daca toate aceste institutii, implicand mii si mii de specialisti ai apararii legii, nu sunt capabile sa stavileasca proliferarea coruptiei, cum ar putea sa o faca niste simple texte, caci asta sunt legile, chiar speciale fiind? Coruptia s-a extins, in fond, nu pentru ca nu exista prevederi legale si institutii care sa o combata - ar insemna atunci ca insesi temeliile statului sunt corupte, ceea ce e inacceptabil -, ci pentru ca institutiile menite sa apere legea nu isi fac (sau nu sunt lasate sa isi faca) datoria. Or, aceasta problema nu se rezolva prin noi legi. Ci prin control si vointa politica, pentru impunerea unui curs legal si pozitiv activitatii organelor statului.
Pe de alta parte, daca nu mai exista alta sansa si alta solutie decat acest pachet de masuri speciale, nu inteleg de ce se evita dezbaterea lui in Parlament.
De vreme ce el este vital, este in interesul intregii natiuni ca sa se atinga un cat mai inalt grad de realizare juridica si, in acelasi timp, de transparenta. Aceste deziderate nu pot fi atinse decat prin examinarea legilor in Parlament, singurul loc in care, prin dezbatere, se poate atinge o forma optima, in care sa rezoneze opinia publica si necesitatile actului de guvernare.
Procedura aleasa de Putere este, asadar, cel putin stranie, ca sa nu spun dubioasa. Toate caracteristicile unei premeditari sunt intrunite aici! Avem, mai intai, un guvern care este acuzat de coruptie (caci coruptie inseamna intotdeauna guvernare, opozitia neavand posibilitatea de a-si satisface clientela). Apoi, Uniunea Europeana cere masuri concrete de asanare.
Guvernul, in loc sa impuna organelor statului sa-si faca datoria si sa ceara (caci el, guvernul, conduce si controleaza aceste organe!) rezultate concrete, cel putin in legatura cu subiectele notorii - achizitiile scandaloase de medicamente de la intermediari, metroul suedez, ramele Siemens, reesalonarile si scutirile de datorii s.a.m.d. -, alcatuieste un pachet de legi, pe care il face cum vrea el si il adopta, prin asumarea raspunderii, tot cum vrea el, evitand chiar dezbaterea in Parlamentul in care este majoritar!
Si, cu aceste stratageme, Guvernul spera ca va convinge opinia pu-blica, din tara si din Europa, de seriozitatea intentiilor sale de combatere a coruptiei... Cand oricine cunoaste istoria Romaniei stie ca, ori de cate ori au dorit sa ingroape o problema, inaintasii nostri au creat o institutie noua si un regim judiciar special!
Intrebarea e simpla: de ce nu se respecta, de fapt, legea? De aici incepe coruptia. Si cata vreme legea nu va fi respectata, cata vreme chiar organele insarcinate cu impunerea ei o vor incalca, oricate „pachete anticoruptie“ am crea si oricate kilograme de hartie ar cantari, vor fi moarte din nastere. Caci fara sufletul viu al unei legi, care este dorinta de a o impune si respecta, legea e moarta si lipsita de orice semnificatie.