Eveniment  Politic  Economic  Cultura  Sport
    cautare avansata
    Joi, 13 Martie 2003
In deschidere
Chiulangiii
CRISTIAN MATACHE

Ne aducem bine aminte ce tevatura a fost la inceputul actualei sesiuni parlamentare atunci cand toata pesedimea cea vestita s-a retras pentru o zi la Snagov pentru a pune tara la cale. Cate cuvinte de duh s-au auzit din gura vajnicilor opozanti lasati fara obiectul muncii chiar in perioada in care venisera
Fotopipe

E-comunicate



Procto Clinic





Editorial
comenteaza acest articol pe forum !
Chiulangiii
CRISTIAN MATACHE

Ne aducem bine aminte ce tevatura a fost la inceputul actualei sesiuni parlamentare atunci cand toata pesedimea cea vestita s-a retras pentru o zi la Snagov pentru a pune tara la cale. Cate cuvinte de duh s-au auzit din gura vajnicilor opozanti lasati fara obiectul muncii chiar in perioada in care venisera voiosi din bine-meritata vacanta de iarna, petrecuta oriunde numai la circumscriptiile electorale nu. Aceeasi situatie s-a petrecut si in cazul Puterii. Din lipsa de cvorum, ziua cu pricina a fost stearsa din calendarul activitatilor Parlamentului. Bietii reprezentanti ai Opozitiei au fost nevoiti sa-si incrunte fruntile asteptand ziua urmatoare pentru a cere socoteala chiulangiilor de la PSD. Presa a fost plina de declaratiile mai-marilor PRM, PNL si PD prin care parlamentarii social-democrati au fost acuzati ca pun mai presus interesul de partid celui de ales al neamului. La ce se mai refereau acuzatorii? La faptul ca in toata luna ianuarie conducerea PSD nu a rezervat o zi pentru chermeza de la Snagov, astfel incat sa nu se ajunga la situatia de somaj tehnic. Sa zicem ca parlamentarii Opozitiei au avut dreptate. Electoratul nu a votat niste absenti, ci indivizi ce, teoretic, ar trebui sa-si toceasca coatele pe bancile celor doua Camere.
Marti insa s-a petrecut un lucru care are totusi un punct comun cu povestea de mai sus. Este vorba de protestul BNS si al mai multor asociatii civice ce a avut loc la Palatul Parlamentului impotriva revocarii Colegiului Consiliului National de Studiere al Arhivelor fostei Securitati, la care au fost antrenati si parlamentari. Prezenta alesilor neamului la respectiva inlantuire vie din jurul sediului Parlamentului a dat peste cap o zi obisnuita de munca. Si culmea e ca printre cei care au lipsit cu buna stiinta au fost si personaje care poarta cu mandrie functia de senator sau deputat. Acum o luna si ceva zile domniile lor infierau cu o manie „neproletara“ chiulul in masa al pesedistilor. Penelistii si democratii care au facut atunci atata zarva nu au mai tinut sa mai semneze condica de prezente in ziua de 11 martie. Doar e un obiect decorativ. Despre reprezentantii PSD, ce sa mai vorbim? Acestia au profitat de bunavointa conducerii lor si au procedat fiecare cum l-a taiat capul. Cativa chiar au coborat in strada alaturi de protestatari, dorind astfel sa arate ca nu ei sunt aceia care impiedica deconspirarea fostilor turnatori. De sinceritatea sau nesinceritatea lor nu ma pot pronunta. Grosul pesedistilor a preferat sa se ascunda in diferite cotloane pentru a se bucura de o noua zi nelucratoare.
Acum, ca si intaia data, cu ochii in soare au ramas peremistii, prilej pentru acestia de a declansa binecunoscutele atacuri furibunde la adresa colegilor lor neseriosi.
In politica romaneasca nu prea s-a auzit de vorba „ceea ce tie nu-ti place altuia nu-i face“, dovada cea mai elocventa fiind comportarea PD si a PNL. Daca au avut motive intemeiate sa protesteze la inceputul lunii februarie, de data aceasta au procedat asemeni pesedistilor pe care i-au mustruluit. Sa nu se inteleaga faptul ca sunt impotriva unei miscari de genul aceleia de marti.
In fond, trebuie respectate opiniile si revendicarile fiecaruia, deci si ale celor care au organizat lantul uman. Problema e ca nici o actiune de protest nu trebuie sa dea peste cap programul unei institutii reprezentative cum este cea a Parlamentului. Ce s-ar intampla daca toti cei ce lucreaza la „Cronica Romana“ sau oriunde altundeva ar lasa balta munca si ar participa la cine stie ce adunare, fie ea si umanitara? Am fi sanctionati cu contravaloarea prejudiciilor aduse institutiei unde ne castigam painea. Pe parlamentari cine sa-i sanctioneze? Deocamdata, paguba nu e mare, dar o sa vedem in campania electorala chiul de mai mare dragul.
 
 
tipareste acest articol



O solutie Zitec