Una dintre regulile care se incetatenisera in politica romaneasca se referea la participarea UDMR la guvernare. In primii ani ai tranzitiei, una dintre problemele internationale cele mai dificile pentru Romania a fost modul in care Uniunea Europeana si SUA percepeau relatiile etnice din tara. Or, Occidentul percepea relatiile etnice din Romania prin intermediul relatiilor romano-maghiare, iar relatiile romano-maghiare prin ochelarii UDMR. Ceea ce a facut ca UDMR sa beneficieze de un tratament special in politica noastra interna. Mai intai a fost tratata ca si cum ar fi un partid politic, desi ea este o asociatie de organizatii politice si civice. Apoi a fost mai intai asociata guvernarii, iar apoi a devenit o permanenta a guvernarilor romanesti. Pana in 2000 au participat la guvernarea CDR, dupa care au fost asociati la guvernare de catre PSD. In 2004, asocierea cu UDMR i-a costat pe pesedisti primaria Clujului – si ascensiunea politica a lui Emil Boc – pierderea presedintiei Romaniei, castigata de Traian Basescu cu voturile PRM si, se pare, si pierderea majoritatii guvernamentale, caci PC afirma si acum ca a “dezertat” din alianta electorala cu PSD doar dupa ce dezertarea prealabila a UDMR a facut imposibila o majoritate in jurul PSD. Incepand cu 2005 au guvernat alaturi de ADA mai intai, iar apoi alaturi de liberali, in guvernul minoritar condus de Tariceanu. In 2008, inca inainte de alegeri batusera palma cu PNL si PSD pentru o coalitie de guvernare. Imediat dupa alegeri, i-au convins pe liberali sa anunte oficial ca alianta lor la guvernare cu UDMR continua. Acest angajament al UDMR a durat doar pana la prima oferta a PD-L, cand au schimbat pentru a cincea oara “barca” politica si au facut o intelegere cu PD-L, paralela cu cea a PNL, cel mai probabil angajandu-se sa medieze coalizarea celor doua partide ale Dreptei. A fost apogeul ascensiunii politice a UDMR – sa obtina pozitia de a fi “sforarii” noii coalitii de guvernare “a dreptei”, aliati cu PD-L exact in momentul in care fostii lor parteneri, liberalii, concluzionau ca sunt incompatibili cu democratii. Iluzia puterii a durat la UDMR doar o zi. Dupa care PSD si-a anuntat intentia de a construi o coalitie de guvernare cu PD-L, avand o singura conditie ireductibila – ne participarea UDMR la guvernare. A fost cel mai curtat partid din tot spectrul parlamentar si, totodata, cel cu cel mai important sprijin international. S-au asociat sau aliat cu toate partidele care au fost vreodata importante in politica romaneasca, obtinand de fiecare data accesul la putere pentru liderii lor. Iar acum s-au vazut dintr-odata aruncati in opozitie – si intr-o gramada de probleme interne – alaturi de fostii lor parteneri de guvernare, pe care tocmai i-au parasit de dragul, evident, al guvernarii. Greu de imaginat un esec mai grav. Este, posibil, sfarsitul carierei politice a lui Marko Bela. Ar putea fi chiar sfarsitul UDMR, fara ca acesta sa fie urmat de o ascensiune politica a radicalilor secui, care acum, cand Romania este membra a UE, nu mai reprezinta o problema internationala, ci o problema interna cu care statul roman stie sa se descurce. Cum a fost posibila asta?
A fost posibila doar pentru ca UDMR nu a inteles ca realitatea politica, atat cea interna, cat si cea internationala, s-a schimbat, in vreme ce ei au ramas aceiasi. La nivel international, problema minoritatii maghiare nu mai exista. La nivel intern, UDMR poate arata maghiarilor din Romania ca si-a transformat liderii in milionari, dar nu poate dovedi niciun strop de dezvoltare in judetele cu majoritate maghiara. Dupa 12 ani de guvernare! Secuii vor trebui sa astepte ca PD-L sau PSD sa se ocupe mai mult de dezvoltarea judetelor lor. Cel mai probabil ca o vor face, marcand astfel sfarsitul politic al ultimului supravietuitor al structurii politice nascute dupa 1989.