Norii de deasupra marilor burse occidentale incep sa se destrame dupa ce Guvernele celor mai dezvoltate tari ale lumii au hotarat sa sustina pe cei mai mari capitalisti ai lumii tocmai cu banii incasati din taxele achitate de cei care nu si-au putut plati ipotecile. A fost o miscare nedreapta, dar necesara. Singurul avantaj cu care
s-a ales omenirea dupa acest apropiat sfarsit al uneia dintre cele mai mari aventuri a ”liberei initiative”, a celui mai mare grup concertat de mari capitalisti si manageri de capital din istorie, este o lectie dura de economie politica moderna. A carei concluzie este simpla si alcatuita din doua componente.
Prima spune ca nu exista alti bani ”adevarati” decat cei din buzunarul cetatenilor. Degeaba publica revistele de specialitate listele cu cei mai bogati capitalisti ai lumii, liste care au in top oameni ce dispun de averi mai mari decat ale multor state membre ONU. Degeaba publica statisticile oficiale liste cu cele mai mari corporatii, care au in seifuri active ce pot egala PIB-ul unora dintre membrii G7. Degeaba exista aceste uriase capitaluri, caci ei nu au valoare reala decat in masura in care se mentine legatura lor cu buzunarele cetatenilor. Actuala criza financiara, cea mai mare dupa crahul din 1929, a fost generata tocmai de faptul ca acest cordon ombilical a fost sugrumat. Nu este deloc intamplator ca epicentrul crizei s-a situat in cea mai puternica si cea mai moderna economie de piata – cea americana. Acolo s-au intalnit doua falii care, datorita ideologiei neo-clasice, dominanta atat in mintea detinatorilor de capital, cat si in mintea guvernantilor, ar fi trebuit sa fie reglate de piata, dar nu au fost. Nu este nimic complicat, nimic care sa fie scris in complicate ecuatii matematice demne de premiul Nobel pentru Economie. Este vorba doar de doua adevaruri simple. Primul care spune ca singurii care platesc economia si o tin in functiune in acelasi timp, prin munca lor, sunt salariatii. Al doilea care spune ca singurul lucru pe care pot sa-l faca capitalistii cu marii lor saci de bani este sa-si vanda banii din saci pentru salariile viitoare ale salariatilor. Daca aceste salarii sunt prea mici, atunci salariatii nu vor putea sa plateasca banii pe care i-au cumparat de la capitalisti si sistemul se gripeaza. Daca salariile sunt suficient de mari, atunci sistemul functioneaza, dar profitul capitalistilor va fi mai mic decat si-au propus.
Criza a izbucnit dintr-o incercare a capitalistilor de a depasi acest echilibru. Ea nu sta in complexitatea instrumentelor derivative care au fost construite pentru a-i asigura pe investitori ca, inclusiv in caz de esec, banii lor sunt securizati. Altfel spus, actuala criza financiara mondiala nu este rezultatul unor probleme de tehnica a distribuirii capitalului. Nu. Originea profunda a acesteia este refuzarea de catre elitele capitalului a unei cresteri suficiente a salariilor pentru ca marimea acestora sa acopere marimea capitalului investit, plus profitul sperat al investitiei. Echilibrul s-a rupt in tara occidentala in care polarizarea veniturilor a fost cea mai mare. In care, pentru a-si valorifica banii, capitalistii trebuia sa ii vanda cetatenilor, dar pentru a conserva profitul, au refuzat sa le mareasca veniturile suficient ca sa poata plati creditele.
O astfel de criza are o singura solutie – banii cetatenilor. Cum in buzunarele cetatenilor nu mai sunt bani, s-a apelat la ultima resursa: bugetele de stat. Tot banii cetatenilor, dar din alta pusculita. De spaima crahului, politicienii au pus banii cetatenilor la bataie si i-au subventionat pe proprietarii de capital. Dar asta nu este decat o solutie de avarie, pe termen scurt. Pe termen lung, singura solutie valabila este sa umple din nou, prin salarii si redistribuiri, buzunarele cetatenilor. O lectie care trebuie bine invatata si in Romania.