Creatia artistica in Romania a devenit un fel de infractiune. Din mai multe puncte de vedere. O data, ca la ea participa din ce in ce mai putini oameni, adunati, s-ar putea spune, in niste grupuri care seamana foarte-foarte bine cu gastile de cartier. Manifestarile propriu-zise, lansarile de carte, venisajele, concertele, piesele de teatru, se desfasoara intr-o atmosfera atat de intima, de discreta, au parte de o clientela atat de bine selectionata, incat dau impresia unei actiuni subversive. Dar cel mai tare contribuie la aceasta impresie de afacere ilegala a manifestarilor cultural-artistice din Romania modul in care ele sunt sponsorizate. Ca sa poti aduce la cunostinta publicului un act de creatie ai neaparata nevoie de bani. Exista numai cativa magnati dispusi sa finanteze o astfel de intreprindere. Asa incat statutul lor seamana foarte bine cu cel al capilor unei lumi interlope. In plus, de cele mai multe ori, banii investiti au provenienta cel putin ciudata, daca nu carecumva de-a dreptul dubioasa. Mecena Romaniei de astazi are un contabil extrem de priceput, care stie cum sa invarta anumite sume de bani, cum sa le mute dintr-un cont intr-altul, cum sa deduca impozitul pe profit incat, pana la urma, “toata lumea sa fie multumita”.
Daca este vorba despre vreo pipita care trebuie sa-si unduiasca fundul si sa chiraie erotic, pe ritmuri de o provenienta incerta, lucrurile sunt simple si se reduc la satisfacerea reciproca a unor nevoi vizibile. Cand in discutie este insa altceva, o creatie literara sau una plastica, atunci coordonatele intra pe rigorile afacerilor mafiote. Unul dintre criterii, as zice eu cel mai onest si cel mai la vedere, este cel al vandabilitatii. Se vinde, bre, chestia asta? Acum, daca ies cu ea in targ, cati bani iau pe ea?! Ceea ce, in memoria lui Vincent van Gogh ar trebui sa ne faca sa pastram un moment de reculegere.
Matrita, stanta economiei de piata care a cazut peste spiritul poporului astuia, a deformat grav actul de cultura in sine, cu produsele sale cu tot. (Eu nu mai stiu unde este boema aia spontana, cenaclurile ad-hoc, organizate in locuinta proprie sau in carciumi, creatiile nascute pe loc, in prezenta prietenilor. Pe ce stele au emigrat marii clasici ai culturii romane?) De aici deriva inca un aspect care apropie actul de creatie contemporana din Romania de domeniul infractionalitatii. O sexualitate nu excesiva – exista contraexemple ale unor capodopere – ci maladiva, bolnavicioasa, obsesiva. Desacralizarea unor simboluri si concepte, tararea lor in bordelul unor violuri colective, coborarea unor insemne, care reprezinta sensibilitati umane si sperante celeste, pana la nivelul feselor si a vintrelor. Vulgaritatea cea mai obscena ridicata la rangul de norma a comunicarii inter-personale, obsesii inspaimantatoare, care in loc sa fie ucise, eventual impreuna cu propria existenta, sunt expuse in vazul lumii cu un ranjet de satisfactie pe fata.
Toate astea, si in plus nepasarea noastra, au mutat gardurile penitenciarului existentei imunde pana la marginea cea mai de sus a peisajului oferit de natura fabuloasa, dumnezeiasca, a actului de creatie.