O parte deloc neglijabila din energia primului mandat al Presedintelui s-a consumat, mi se pare, in pregatirea celui de-al doilea mandat. Aceasta nevoie de prelungire a unei situatii de putere e tot ce poate fi mai firesc. E o nazuinta spre un trai lung si probabil mai bun, care sa ingaduie o oarecare desavarsire, uneori dinainte planuita, alteori improvizata; oricum, o persistenta in fiinta la gabaritul cel mai ridicat. Cum o sa renunti la o excelenta atat de greu dobandita? Surprizele bune, daca nu sunt posibile acuma, trebuie proiectate pentru al doilea mandat, care, imaginar, pare desavarsit.
Dar nu numai Presedintele doreste persistenta, ci si toti cei ce detin pozitii cat de cat fericite, opulente sau macar amuzante aici si acum, si care nu s-ar da dusi de pe locul pe care au ajuns.
Si nu numai demnitarii si pricopsitii alearga dupa al doilea mandat. O fac toti cei ce cred intr-o viata viitoare, de dupa moarte, unde sa-si prelungeasca si amelioreze privilegiul de a fi trait. Toti am fost, intr-un fel, presedinti pe cate ceva in aceasta viata, fie si pe un moment de respiratie tihnita, si nedorind sa-l abandonam, ne cramponam de iluzia unei vieti viitoare, in general mai buna decat cea de-acum, deschizatoare de noi si fericite tihne.
Aceasta iluzie a fost si este axul existentei noastre in plan individual dar si istoric. Toate religiile asigura un “dincolo” plin de mangaieri, daca te porti bine in aceasta viata. Toate au in vedere o radicala decantare si o sublimare. Toate preconizeaza o reintalnire cu cei dragi. Toate pedepsesc postum pe eretici si pe facatorii de rau. Toate instituie un al doilea mandat. Dar niciuna nu a fost in stare pana acum sa-l probeze, sa-l dovedeasca, oricat de vag si de fugitiv. Cu toate astea, cele mai mari energii, tendinte si idealuri ale primului mandat, care e viata noastra de azi, sunt conditionate de speranta unei mai bune vieti viitoare. O parte din noi se deleaga mental si sufleteste catre o a doua viata (ba la unii chiar catre la o a saptea!) fara sa aiba cea mai marunta certitudine despre existenta ei. Capetele se infierbanta, ideile se ciocnesc, oamenii se chinuiesc si se omoara in vederea a ceva despre care nu se stie nimic, cum nu se stie despre cel ce ar fi poruncitor si hotarator in aceasta repartitie, intrucat nu l-a vazut niciodata nimeni. N-a vazut decat mediatori si nascocitori, doctrinari si negociatori de viata viitoare. Cum am zice, agentii sai electorali. Sau misitii. Atat!
Curg pe scocul vremii fapte bune si rele, se fac si se desfac ierarhii, se invalmasesc patimi si se inalta ganduri sublime, e plina lumea de propaganda pentru ajungere finala la nu se stie ce, la o reluare ipotetica, la o repetitie improbabila, la un al doilea mandat, nu se stie unde, care sa ne despagubeasca, nu se stie cum, pentru cel pe care, din indolenta, l-am ratat aici!