Ma aflu, din nefericire - sau poate dimpotriva, din fericire - in ceea ce francezii numesc “embarras de choix”, adica nehotarare, incurcatura in alegere, cat priveste votul pentru noul Presedinte. La oricare din candidati ma uit, imi convine!
Mi se pare bun Mircea Geoana. Suplu, tanar, inalt, inteligent, bine facut, vorbind cursiv, inlantuind ideile cu indemanare, doritor de schimbare, el s-a evidentiat printr-o anume eleganta a discursului, nu s-a coborat la vulgaritati si tatisme, a declarat respect opozitiei, are in tolba relatii importante, pare sportiv, pare fair, pare avantat si greu de surprins. Manuieste, banuiesc, cursiv engleza. In plus, e social-democrat, si nu dintre cei acaparatori. Nu-i cunosc afaceri necurate. Pare gentil, daca nu chiar gentleman.
Imi convine si Crin Antonescu. Are un discurs bun, interesant, nimic dubios in cariera, nimic stupid sau vulgar in lupta politica, o cumintenie clasicizanta si totusi doritoare de schimbare, cu un stil al cumsecadeniei nerasfatate, fara gesturi mari, cu ironii bine ascunse, poate cu solutii, mizand pe un liberalism ponderat, captusit cu autohtonism; om simplu dar rafinat, probabil cu lecturi, cu o autoritate linistita, cu chibzuinta.
L-as alege si pe Sorin Oprescu pentru dezinvoltura lui incurajatoare, pentru fasonul lui “sans façon”, ca randuitor si puitor-in-scena, simplu, descurcaret, trantind cate una, popular si populist, bucuros de viata si de vitrina, calare pe “ce-am avut si ce-am pierdut”, cu oaresce carte, altfel hatru, greu de domolit, firiscos, chiar iabras, facator de te miri ce.
E bun de reales si Traian Basescu, sui cu farmec, nazdravan, incurcaret din dorinta de mai bine, starpitor de clicile altora, ultraabil si dedat jocului politic, avand nazuinta nu si putinta de a schimba lucrurile din temelie, de a face altfel, mai eficace, rasfatand masele cu prestidigitatii si vorbe bine plesnite, neaos cat cuprinde in purtari si aleanuri, ravnind la frumos, la cordial, la “hai ai nostri!”, bariton peremptoriu, vesel si sugubat, altfel oteliu.
L-as vota si pe Vadim Tudor, caci face unele analize si dezvaluiri fara cusur, e bogat la vorba si impodobit la minte, isi iubeste strasnic tara si sufera pentru ea, e indemanatic in agresiune, inventiv in diatribe, colorat in epitete, prezentabil, bine legat, calcand cu siguranta, rabdator, stiind sa citeasca si sa scrie, chiar poezii deloc neglijabile, stiind sa inflacareze, sa loveasca, s-o intoarca, sa se infiltreze unde e nevoie.
L-as fi votat cu placere si pe Radu Duda. Printul aducea eleganta, cuviinta, silueta impecabila, era stiutor de multe, politician instruit si sagace, mai majestuos decat altii, totusi simplu si firesc. Ar fi adus o distinctie neobisnuita in treburile noastre publice, o egida nobiliara de care deseori simt ca am avea nevoie drept contrapondere a miticismului nostru funciar.
I-as vota pe toti acestia, pe oricare, caci niciunul nu e lipsit de calitati, niciunul nu doreste raul tarii, desi partidele lor au acumulat toate relele si ponoasele pentru care suntem astazi la pamant, complet vanduti, datori la culme, mergand taras, ca racul! Aceste nenorocite de partide, cat au fost la guvern, au performat invers, au pus Romania pe butuci, si-au batut joc in mod gretos de zestrea publica, si acum au neobrazarea sa-si trimita reprezentantii sa se incaiere din nou pentru putere. Jalnice timpuri! Au fost unii mai rai si mai infructuosi decat altii, iar acum apar ca reprezentanti ai dorintei de mai bine, de asanare! Si ne cer sa-i credem!
Scumpii de ei! Cat ne-a costat ca i-am crezut! Ca sa-i mai crezi, trebuie sa fii pervers! Sau dobitoc! Asa cum se pare ca a ajuns cel ce semneaza, in “embarras de choix”.