Primul este monumentul Ungariei Mari, de la Arad. Desi eu credeam ca suntem oameni seriosi si ca argumentele impotriva reamplasarii acestei eterne declaratii de razboi la adresa Romaniei vor fi ascultate, iata ca se intampla contrariul. Din senin, din iarba verde, au aparut niste macarale din Ungaria, care au inceput sa ridice muntele de gunoi pe obrazul curat al unui oras (inca) romanesc. In ciuda hotararii
contrare a Consiliului Local, in ciuda avizului negativ dat de Ministerul Culturii, in ciuda declaratiilor sforaitoare ale premierului Nastase.
Cel de-al doilea este prea repede uitata copertina de la Palatul Victoria. O monstruozitate estetica si un alt tip de declaratie de razboi, de data aceasta la adresa culturii nationale. In ciuda reactiilor negative ale arhitectilor, in ciuda nenumaratelor ilegalitati comise pentru
ridicarea ei si, din nou, in ciuda declaratiilor sforaitoare ale premierului Nastase, copertina de la Guvern rezista, prospera, ba chiar s-a imbogatit cu o colectie de drapele. Semn ca analfabetii (estetic) sunt intens alfabetizati politic.
Si toti ridica din umeri ca niste sclavi pe plantatii. N-au vazut, n-au auzit. Macaralele unguresti de la Arad pe unde au intrat in tara? Cine le-a permis politistilor de frontiera de la Nadlac sa le dea voie sa intre in tara, pentru a ridica un monument, cel putin deocamdata, ilegal? (Sper, in paranteza fie spus, ca nu considera nimeni semnatura dlui Hrebenciuc pe protocolul de colaborare cu UDMR drept lege.) De ce Primaria Arad permite executarea unor lucrari neautorizate in oras? Si de ce Prefectura nu sanctioneaza Primaria pentru ca tolereaza activitati neautorizate pe domeniul public? La fel, Politia si Parchetul: au uitat de sesizarea din oficiu? De ce nu-i verifica nimeni pe cei ce ridica acea monstruozitate? De ce tac parlamentarii de Arad?
Pe scurt: mai este Aradul un teritoriu romanesc, sau acest regim bezmetic a instrainat si ceea ce este de neinstrainat?
Aceleasi intrebari in privinta copertinei de la Palatul Victoria.
Cu deosebirea ca, aici, gunoiul arhitectonic sta chiar in ochii dlui Nastase, care trece drept un sibarit si un cunoscator al artelor.
Ce-i drept, copertina mitocaneasca nu atenteaza la suveranitatea, ci “numai” la demnitatea nationala. Inaltul demnitar strain, dupa ce este servit la Cotroceni cu vin rosu la peste (cum i s-a servit unui print Charles mut de uimire, nu demult), soseste la sediul finului estet Adrian Nastase si da cu ochii de o copertina de gara din anii ‘90, atasata unei cladiri in stil functionalist din anii ‘40. Suficient cat sa-si faca o
impresie definitva despre locul nostru in lume.
Sa nu mi se spuna ca nu-stiu-cine a dat, in urma scandalurilor mediatice, nu-stiu-ce autorizatii. Nu cunosc nici un istoric demn de acest nume care sa poata accepta statuia Ungariei Mari de la Arad si nici un arhitect adevarat care sa autorizeze mutilarea Palatului Victoria.
Ambele monumente sunt, de fapt, echivalente. Sunt monumente ale dispretului fata de valorile nationale si, in termeni politologici, ale depasirii mandatului. Nimeni nu a mandatat, in 2000, partidul de guvernamant sa-si bata joc de istoria si de cultura neamului. Totusi, acesta ii da inainte vartos, de nimeni si nimic impiedicat.
Asa ceva numai la noi se poate intampla, pentru ca tacem si
rabdam. Imaginati-va numai ca cineva ar avea tupeul, in Franta, sa ceara ridicarea la Sedan a unui monument al lui Manstein, sau ca altcineva ar cere, in Grecia, imbracarea cariatidelor Erehteionului, pe motive de moralitate publica.
Iata de ce, tinandu-ma de nas (vorba dlui Octavian Paler), voi vota cu acel(e) partid(e) care va (vor) avea, ca prime doua puncte in programul de guvernare, retrocedarea statuii de la Arad catre Ungaria, respectiv demolarea copertinei de la Guvern.