Pe cine mai intereseaza, astazi, viitorul? Cine mai are timp sa se uite in zare, sa intrevada valul care vine peste un sfert, ori peste o jumatate de secol? Nimeni! Toata lumea este preocupata, pana peste cap, de ziua de ieri si, in cel mai bun caz, de cea de azi. Daca nu credeti, priviti mai cu atentie si cu un pic de detasare bombardamentul mediatic la care sunteti supusi. Veti constata ca 99,99% din timp se discuta doar despre ceea ce a fost ieri, alaltaieri, acum 10, 15 sau 50 de ani, dar niciodata despre ceea ce va fi. Cu exceptia, desigur remarcabila, a rubricilor destinate modei si timpului probabil! Multi au renuntat sa se mai gandeasca si la ziua de maine. La ce bun? Modelele instaurate ale vietii noastre publice, mai ales ale celei politice, parametri generali in care se misca economia, modelul de actiune administrativa si judiciara sunt solid ancorate in inertia care le asigura reproducerea. Cine sau ce sa le disloce, asa, de azi pe maine? Aprehensiunea devine apasatoare certitudine, intarita de experienta trista, adesea dezgustatoare, a fiecarei zi care trece.
La ce e buna, la ce serveste politica? Pare sa aiba doar doua functii imuabile, daca te uiti la experienta noastra recenta, ori la cea „istorica”. Sa lustruiasca orgoliile fara de margini ale complexatilor care se napustesc in spatiul public, doar pentru a-si etala gravele carente de educatie, personalitate si comportament, dar mai ales pentru a revarsa cosul mereu plin al resurselor publice in buzunarele, conturile si alte recipiente larg primitoare ale „alesilor neamului”. De la Eminescu si pana azi, clicile politico-administrativ-juridice au fost si raman un soi de „clasa superpusa”, o adunatura de pripas al carui singur ideal este sa poata suge cat mai mult, mai linistit si mai imbelsugat la ugerul functiilor publice. Democratia este doar o jucarie stricata, servind de paravan pentru lupta care se da intre haitele de lupi, dornice sa „fericeasca” tara oilor blajine.
Economia Romaniei nu mai produce veniturile necesare acoperirii „cheltuielilor sociale”, de mai bine de jumatate de secol. Este un simplu sistem care ingurciteaza resurse externe, sub forma de credite si influx de capital strain, pe care le proceseaza in pierdere neta. Viteza ametitoare cu care aceasta masinarie funambulesca digera capital, munca si materii prime, doar pentru a produce datorii, pe care vor fi obligate sa le achite generatiile copiilor-copiilor nostri, o puteti masura dumneavoastra singuri, daca aveti curiozitatea, pentru un moment, sa cititi niste anoste dari de seama statistice, din care o sa aflati ca datoria externa a Romaniei a ajuns in doar un deceniu si jumatate de la zero, la 80 de miliarde de euro! Atunci, de ce nu oprim dracia, inainte sa ne ruineze definitiv? Simplu, pentru ca masinaria are un secret de functionare teribil de interesant. Ea produce pierderi masive pentru bugetul public, dar genereaza averile fabuloase ale celor catorva mii de „alesi”. Oamenii de succes ai tranzitiei: politicieni, birocrati, pazitori ai linistii si justitiei publice, intreprinzatori-intermediari intre aceste categorii si visteria statului! Mai este un motiv, desigur. Acela ca din intreaga tevatura cad ceva firimituri si pentru masa celor 4 milioane de salariati si 6 milioane de pensionari care trebuie sa aiba, totusi, cu ce trai pana maine.
Cat despre justitia si administratia din Romania, ele au fost, sunt si vor ramane doar unelte docile ale celor care dirijeaza cele doua masinarii: politica si economia. Scopul lor principal este sa-i ajute pe politicieni si pe ceilalti mari beneficiari ai spolierii generatiilor trecute, prezente si viitoare,
sa-si atinga „idealurile”. In rest, rutina si nesfarsita ineficienta, mai ales cand este vorba de a rezolva problemele simple ale famelnicilor supusi ai libertatii celor mari.
Tabloul acesta ar putea sa para tras in tuse prea groase. Poate chiar exagerat. Va invit sa-l confruntati cu ceea ce spun si altii. Spre o pilda, Jacques Attali, autorul unei fascinante carti: „Scurta istorie a viitorului”. Una dintre cele mai stralucite minti pe care Europa le-a dat intr-un sfarsit de veac, care, din pacate, nu s-a ilustrat prin contributii majore la „teoria si cercetarea sociala”. De ce nu a reusit Romania, in ciuda unor conditii favorabile, sa devina o „inima” care pompeaza viata in trupul Europei? In primul rand, pentru ca in 150 de ani de existenta moderna „a privilegiat intotdeauna agricultura, industriile alimentare, renta funciara si interesele birocratice legate de acestea, in detrimentul industriei, al profitului, al mobilitatii, al inovatiei si al tehnologiilor dezvoltarii /.../ dupa care a trait cu nostalgia unui trecut preamarit, in respectarea castelor sale birocratice, reconstituindu-le la nesfarsit /.../ a neglijat sa-si creeze o forta navala, o marina militara si comerciala suficient de puternica/.../nu a reusit sa formeze, sa suscite si nici sa primeasca o clasa creativa suficient de numeroasa: nu a pregatit niciodata destui marinari, ingineri, cercetatori, intreprinzatori, comercianti si industriasi, nu a atras niciodata destui savanti, bancheri si creatori de intreprinderi, ci doar teoreticieni si artisti, platiti de putere/.../.” Viitorul Romaniei, ne mai spune Attali, va depinde de felul in care va sti sa se adapteze noilor legi ale viitorului istoriei, „sa-si creeze un ambient relatioanal, sa suscite dorinta unui destin comun, sa favorizeze libertatea creatiei, sa se doteze cu un mare port si cu o mare piata financiara, sa formeze in mod echilibrat cetateni pentru noile orizonturi stiintifice, sa stapaneasca tehnologiile viitorului, sa elaboreze o geopolitica si sa puna bazele aliantelor necesare”. Mai pe scurt, sa faca ceea ce n-a facut niciodata pana acum!
In rest, ca si despre morti, despre viitorul Romaniei, politicienii vor vorbi intotdeauna, doar de bine! Chiar daca rar si strict limitat in timp: pe durata campaniilor electorale!