A sosit si ora bilantului pentru ceea ce se poate numi “mica eruptie” din Georgia.
Rusia a scris la rubrica “castiguri”:
1. Presedintele Medvedev a iesit din umbra premierului Putin si a aratat lumii ca trebuie luat in serios cand este vorba despre politica mare si interesele Rusiei. Folosirea fortei militare ramane o optiune deschisa cand este vorba de punerea la punct a pretentiilor jucatorilor minori care-si inchipuie ca pot dicta Rusiei politica la granitele sale, ba inca, folosindu-se de “mijloace de forta”. Organizatiile internationale ramase mute si reactiile politice din principalele capitale ale lumii, mai degraba dojenitor-rugatoare, nu fac decat sa intareasca convingerea liderilor de la Moscova ca de-acum inainte nu mai au de ce sa se teama.
2. Armata, unul dintre centrele de putere, umilite si trecute in umbra de mandatele prezidentiale Eltan-Putin, se reabiliteaza, revine in prim-plan, cu sprijinul direct al presedintelui Medvedev. Intreaga balanta de putere interna se mai echilibreaza, iar presedintele in exercitiu are doar de castigat.
3. Populatia face o baie de entuziasm si mai alunga din sentimentul de neputinta, ce-i fusese atat de adanc infipt in constiinta de lungul sir de esecuri internationale ale erei post-sovietice.
4. Osetia de Sud si Abhazia devin bastioane intarite ale prezentei ruse intr-o zona critica; prezenta militara nu mai are nevoie de niciun ambalaj de complezenta, ca pana acum.
5. Rusia are o pozitie excelenta de negociere cu Georgia, cu Statele Unite si Europa, pentru ca poate cere aproape totul si nu este nevoita sa dea nimic. Cu siguranta nu va dori sa rupa cele doua regiuni din corpul Georgiei, pentru simplul motiv ca nu i-ar servi la nimic. Solutia castigatoare pentru Rusia este sa le lase Georgiei, cu numele, dar sa le controleze integral, ceea ce a si realizat. In felul acesta, Rusia este stapana pe destinul politic al Georgiei si mai ales pe dinamica integrarii sale in NATO. Daca NATO doreste sa aiba un membru pe teritoriul caruia trupele ruse pot face aproape orice doresc, fara teama ca ar mai putea primi vreo riposta, cu atat mai bine pentru Rusia! Daca nu doreste, tocmai din acest motiv, sa integreze Georgia, Rusia castiga din nou, caci a blocat extinderea Aliantei la granita de Sud-Vest, obiectiv pe care altfel ar fi fost greu sa-l realizeze.
In mod neasteptat poate, nici Georgia nu a iesit chiar atat de rau din situatie:
1. Presedintele Shaakasvili, in loc sa fie confruntat cu nota de plata a aventurii care l-a impins sa atace fortele ruse din Osetia de Sud, a primit mai mult sprijin international decat ar fi sperat. Evenimentele obliga statele din NATO sa precipite o decizie. Georgia nu mai poate fi amanata in privinta perspectivelor de aderare. In majoritatea capitalelor unde se faceau auzite argumentele contrare aspiratiilor atlantice ale Georgiei, se aud acum doar incurajari si promisiuni consistente de sprijin politic.
2. In loc sa fie nevoita sa trateze direct cu Rusia problema Osetiei de Sud si a Abhaziei, Georgia se vede in postura de a primi o platforma de negociere pe care s-au angajat si Statele Unite si Europa, iar punctul de plecare, fara echivoc definit, este integritatea teritoriala a statului si blocarea capacitatii Rusiei de a marca puncte in politica regionala, folosindu-se de atuurile sale militare.
Europa este, la randul ei, mandra ca a putut sa devina un jucator luat in seama de Rusia si Statele Unite, intr-o criza locala cu implicatii globale.
1. Presedintele Sarkozy a tinut sus steagul Frantei, dar si al Uniunii Europene.
2. Uniunea Europeana a iesit din letargie si va fi obligata sa grabeasca o parte din reformele ce privesc politica sa externa.
Statele Unite ale Americii au marcat si ele puncte in disputa din Georgia.
1. “Fara America nu exista acord” s-a dovedit inca o data o propozitie politica esentiala.
2. Doar SUA pot sa faca presiuni directe asupra Rusiei, stabilind pana unde se poate accepta utilizarea fortei si dincolo de ce limite gestiunea crizelor, asa cum Rusia o intelege, devine inacceptabila.
3. SUA si Europa s-au intalnit pe un teren comun, intr-o criza politica semnificativa, ceea ce intareste perspectivele schimbarii directiei de miscare a pendulului euro-atlantic catre obiectivul revenirii la o stransa coordonare si cooperare, incheind episodul competitiei si al opozitiei consumat de criza irakiana.
S-ar putea spune ca episodul Georgia este un exemplu ce trebuie trecut la categoria speciala a situatiilor din care toata lumea castiga.
Cu o mica observatie: castigurile s-au marcat in tagma politicienilor. Pierderile insa au fost marcate dramatic in viata ruinata a sute de mii de oameni si in moartea catorva mii.
Ca de obicei, acesta este pretul ca politicienii sa se poata lauda ca au descoperit solutii din care ei, toti, castiga.