Orice criza, privita din perspectiva resurselor irosite, este un dezastru. Din perspectiva problemelor si uneori a solutiilor pe care le releva, o criza este un manunchi de oportunitati ce asteapta sa fie folosite.
Pentru multi, interventia masiva a Guvernelor marilor state ale lumii in gestiunea crizei financiar-economice a venit ca o surpriza. In realitate, reinventarea statului, ca sistem organizational, intr-o lume dominata de incertitudini structurale si de pericole globale, era o veste ceva mai veche. Marele “apostol” al “sfarsitului istoriei” avertiza profetic, inca din 2004: “De peste o generatie, tendinta politicii mondiale este aceea de a slabi statalitatea. Pentru perioada de dupa 11 septembrie 2001, principala problema a politicii globale nu va fi aceea de a gasi modalitati de restrangere a statalitatii, ci de a o construi. Pentru societatile individuale si pentru comunitatea globala, vestejirea statului nu este un preludiu al utopiei, ci al dezastrului”. Evenimentele crizei globale, prabusita ca un tsunami peste o lume intoxicata de false certitudini, ii dau astazi dreptate lui Fukuyama. Statele sunt obligate sa se reinventeze, in interesul comunitatilor pe care trebuie sa le serveasca, pentru administrarea unei agende publice, locale si globale, tot mai incarcata de probleme si tot mai saraca in solutii dinainte cunoscute.
Pe o scala impartita in trei regimuri functionale, Fukuyama enumera atributele statale definitorii. Minimale: aparare, lege si ordine publica, reglementarea si apararea dreptului de proprietate, managementul macroeconomic, sanatatea publica, ameliorarea echitatii, protejarea saracilor. Intermediare: gestiunea problemelor internationale, invatamant si mediu, reglarea monopolurilor, asigurari si reglementari financiare, asigurari sociale. Maximal (activ): politici industriale si redistribuirea avutiei sociale.
Dupa Constitutia si legile care-i dau identitate, statul numit Romania si-a asumat un rol hiper-maximalist. Teoretic, ar trebui sa le faca pe toate si inca ceva pe deasupra. In realitate, nu face aproape nimic ca lumea. Apararea, ferit-ar Cel de Sus!, nu este o urgenta, asa ca ne putem culca pe urechea dreapta, cum am facut de cand se stie Romania. Hiper-legiferarea si legiferarea contradictorie au facut din Romania un stat al tuturor posibilitatilor in sensul absolut si negativ. Ordinea publica se mai tine doar intr-un fir de par. In rest, gastile si “liberul arbitru”, intruchipat de bate, sabii si pistoale au inceput sa reglementeze relatiile sociale, intr-o mai mare masura decat justitia. Managementul macroeconomic este minimal si a stat, in ultimele doua decenii, mai mult pe umerii Bancii Nationale, decat in atentia Guvernului si Parlamentului. Sanatatea publica este intr-un proces de deteriorare care face din Romania un stat mai degraba african, decat european, saracia se adanceste si devine endemica, iar podurile ce separa prapastia dintre cei ce au si cei ce nu au sunt unul cate unul aruncate in aer, de lacomia si prostia celor care au puterea de decizie asupra treburilor publice. Protectia celor deprivati de mijloace elementare de viata civilizata este mai chioara decat supa saracilor. Invatamantul creeaza de mii de ori mai multi absolventi predestinati esecului, decat supraperformantei, iar media dintre aceste doua extreme coboara vertiginos sub standardele calitative europene. Monopolurile zburda fara nicio ingradire, iar asigurarile sociale sunt doar o alta modalitate de taxare, pentru a umple gaurile negre bugetare. Politici industriale, ori agricole, Romania nu mai are demult, inca dinainte de 1989, iar redistribuirea avutiei sociale se face dupa un singur algoritm – cei ce au, capata tot mai mult, iar ce nu au, tot mai putin, din aceasta avutie.
Aceasta generatie politica a mostenit o Romanie falimentara si tot ceea ce a putut face cu ea a fost: sa o care acasa si in conturile personale, pe bucati; sa o vanda altora la tona metrica contra favoruri si sustinere politica externa, iar restul, putin cat a mai ramas, sa o faca firimituri si s-o arunce ca pe o mare pomana celorlalte 19 milioane de guri flamande.
Daca, din furtuna crizei care ne va bantui o vreme nu se ridica o noua generatie, dornica sa-si asume reinventarea Romaniei, s-ar putea ca pentru noi, predictia lui Fukuyama sa se adevereasca.
Prima dintre ele, cea cu privire la Sfarsitul Istoriei.