Generatia de azi din poezia, proza si, putem spune, chiar si critica literara romaneasca, sta sub semnul noutatii, credem ca nu exageram daca folosim termenul de revolutie. E vorba, indiferent de stil, de directie, de tematica, de o incalcare si chiar de o negare a oricaror reguli impuse de canoanele literare clasice. Foarte putini mai tin seama de ele. Iar cititorul obisnuit, pentru care poetul sau prozatorul nu mai reprezinta eul atotstiutor, un fel de deus ex machina care are in palma toate cuvintele, accepta cu cea mai mare deschidere inovatia, largindu-si orizontul de asteptare. Nu ne propunem o privire exhaustiva in adevaratul sens al cuvantului, fiindca spatiul nu ne-ar permite, ci una mai degraba sintetica asupra Generatiei douamiiste.

Poezia
Revista “Fracturi”, care a exprimat foarte bine idealurile douamiistilor, desi a aparut doar un an, in 2002, a fost importanta in special pentru societatea romaneasca literara, atacand constant canoanele si tintind o audienta mai larga decat cea de care se bucura in mod obisnuit literatura. Centrele noii poezii romanesti s-au mutat pe Internet, pe site-urile www.poezie.ro, www. clubliterar.com si hyperliteratura.reea.net. Considerata cea mai activa miscare poetica a anului, in cluburi diferite din Bucuresti si alte orase s-au tinut evenimente de prezentare a poeziei. Club A din Capitala a organizat Evenimentele “Fracturi” in 2002 si, din 2005, a fost gazda intalnirilor intitulate “Poeticile cotidianului”, cu scrieri si scriitori de azi, moderate de Razvan Tupa.
Cartile “Fetis” de Razvan Tupa (2001), “Pagini” a Elenei Vladareanu (2002) si “Iar Bianca sta-n Alex” de Alexandru Potcoava (2002) au tratat in directii diferite poezia pornind dintr-un punct comun. Fiecare din aceste volume recurge la conventii literare pentru a le nega. Expresie a luptei perpetue cu limitele, poemele sustin necesitatea cliseelor in comunicare si poezie, in sensul ideilor unor Pier Paolo Pasolini, Mircea Ivanescu ori Gellu Naum, adica au instituit o “fractura” prin poezia scrisa in mod special pentru cititorul comun. Dumitru Crudu si Marius Ianus considera ca fracturismul nu e atat o miscare literara, cat o stare revolutionara fata de autoritatile estetice, politice si chiar etice. Aceasta miscare are influente din generatia Beat, reprezentata de Gregory Corso, Allen Ginsberg, Lawrence Serlinghetty, si reprezentanti ai miscarii de avangarda romana si rusa, precum V. Maiakovski, Tristan Tzara, Gellu Naum. Cucerita de limbajul efectiv de zi cu zi, aceasta abordare este noua si merge in directii opuse celei utilizate in dialogul obisnuit in conventiile literare.
In Arad, un grup de scriitori - Catalin Lazurca, Vasile Leac, Florin Maduta si T.S. Khasis, reuniti sub titulatura de “Celebrul animal”, au reusit sa impuna un mod relaxat de abordare a situatiilor tragice. Arta poetilor din ultimii 7 ani are o stransa legatura cu muzica Diamandei Galas, a unor Placebo, U 2, Eminem, Tupac, Madonna s.a. Reprezentanti ai acestor moduri de exprimare literara, influentata de astfel de muzica, sunt: Mihail Vakulovski, George Vasilievici, Vasile Leac, Catalin Lazurca, Mugur Grosu - “Exuberanta in poezie”; Serban Axinte, Dumitru Badita, Livia Rosca, Robert Mandroiu - “Jocul mastilor”; Dan Coman, Andra Rotaru, Teodor Duna, Claudiu Komartin, Cosmin Ferta, Tudor Cretu - “Manierism neo-expresionist”; Marius Ianus, Dan Sociu, Dumitru Crudu, Bogdan Perdivara, Eugen Suman - “Realism (excesiv) nou” poetic; Razvan Tupa, Adrian Urmanov, Andrei Peniuc - “Poetica transtextuala”; Stefan Manasia, Linda Maria Baros, Adela Greceanu, Ioana Nicolae, Constantin Virgil Banescu - “Cautarea profundului”; Miruna Vlada, Ruxandra Novac, Olga Stefan, T.S. Khasis, Domnica Drumea, Diana Geacar, Oana Catalina Ninu - “Vocea traumatizata”. Pentru o mai buna intelegere a Generatiei 2000, trebuie acordata atentie textualismului. Exemplul poate fi Ion Muresan, despre care criticul textualismului, Ion Mincu, afirma: “Muresan scrie, in primul rand, despre fapte ce se intampla in cuvant, in verb, in propozitii, in gramatica, in memorie (…) discursul sau aparent meta-poetic pare ca se refera la realitate, la viata vietii si nu la viata din text”. Si spre finalul textului din „Poezia romana actuala”: ”Poetul poate sa spuna maldororian < Ma plimb prin oras cu panze de paianjen in gura >, instituind viziunea textuala ca suprema forma de existenta prin care se exorcizeaza realul”.
In contrapunct cu tendintele de mutare a accentului grav din jocul textual in spatiul existentei, manifestate de curentul principal al poetilor debutati in ultimii ani, se manifesta un grup de poeti care raman cu hotarare in spatiul textual. Este directia cultivata de tineri ca Dan Coman, Cosmin Ferta ori Stefan Manasia. Accentele cad mai ales pe accesarea imaginilor grele si pe un anumit retorism mantuitor, puterea simbolurilor fiind asumata de Badita si de cei amintiti (carora le pot fi adaugati Teodor Duna si formularea poetica asumata de constanteanul George Vasilievici). Acest curent, printr-o mutatie ce tine probabil de dinamica discursului public, a ramas promotorul minoritar al unor elemente ce tin de o traditie solida referitoare la conditia poetului ca manuitor al simbolului investit cu cele mai grave sensuri, asa cum s-a impamantenit in literatura romana. Practic, este vorba despre uzul cel mai obisnuit dat conceptului de poet. Poate de aceea si cel mai usor de clasificat drept productie poetica, scrisul lor, variat ca forma si mijloace, recupereaza elemente afirmate drept „poetice” in mod tra ditional, din aceasta cauza ocolite de marea majoritate a celor care incearca sa stabileasca o deschidere la nivelul discursului literar. Poetii numiti mai sus sunt tamponul intre deschiderea limbajului poetic, asa cum este acest lucru sarjat de scriitori ca Adrian Urmanov, Ruxandra Novac sau Marius Ianus, si acceptiunea comuna cu care este investit conceptul de poezie in Romania inceputului de mileniu III. Cu aproape un an in urma, Claudiu Komartin identifica patru directii in care se dezvolta poezia debutantilor din ultimii ani. 1. Poezia implicata „cu destule accente sociale, in unele randuri mizerabilista (…) pornita impotriva parintilor si a insemnelor puterii acestora” - M. Ianus, Ruxandra Novac, Elena Vladareanu si Domnica Drumea; 2. „Un neo-expresionism puternic, robust” - Teodor Duna, Cosmin Perta, Stefan Manasia, Dan Coman, pentru care Komartin citeaza ca „maestru tacut” poezia lui Ion Muresan; 3. Poezia cotidianului „a unei voci slabe si deprimate” - Dan Sociu si Bogdan Perdivara; 4. Poezia pentru care Komartin prefera sa imprumute formula lui Alexandru Matei din “Viata Romaneasca”, poezia „romanului de maine, instrainat si singur, alienat de societatea industriala, tehnologica, sensibil civilizat” - Adrian Urmanov, Andrei Peniuc. In ceea ce priveste aceasta din urma categorie, Alexandru Matei a precizat ulterior, in “Observator cultural”, ca o vede drept o prelungire a „minimalismului poetic romanesc”, care „refuza impasibilitatea celui francez, dar atitudinea etica a amandurora nu poate fi negata”. Despre „minimalismul” cu pricina se poate vorbi, mai degraba, in termenii lui Andrei Terian, primul care a identificat corect celebrele elemente maximaliste in spatiul romanesc. Termen fundamentat teoretic in anul 2000, dar aplicat in special la proza, Maximalismul, numit si „realism isteric” sau „recherche postmodernism”, trimite cu gandul la inceputul secolului XX, cand maximalistii erau numiti radicalii revolutiei socialiste. Cu cativa ani in urma, o expozitie de arta contemporana chineza aducea in atentia publicului american artistii maximalisti chinezi. Acestia „puneau accentul pe experienta spirituala a artistului in procesul creatiei, drept contemplatie a sinelui in afara si dincolo de opera de arta propriu-zisa”.
In paralel cu impartirea operata de Komartin, Andrei Terian a identificat doua tendinte la nivelul mult-clamatei „legitimari existentiale” in poezia 2000. Tanarul critic sibian enumera zece elemente care tin de „specificul noii poezii”, iar atunci cand incearca sa precizeze „principiul mimetic” al poeziei douamiiste din Romania, aflam ca se pot identifica 2 directii: 1. un mimetism al trairii (diurn) „mai angajat, extragandu-si substanta din biografic sau (uneori) din anecdotic” - Marius Ianus, Domnica Drumea, Elena Vladareanu sau Dan Sociu si 2. un mimetism al viziunii nocturn „care deschide larg portile viziunii, angoasei si tenebrelor” - Dan Coman, Claudiu Komartin, Teodor Duna. Merita pomenit „decalogul” stabilit de Andrei Terian ca „model poetic milenarist”: 1. Ontologia forte; 2. Obiectivismul; 3. „eul hiperemic”; 4. Mimetismul; 5. Anularea dihotomiilor metafizice; 6. Refuzul livrescului; 7. Maximalismul; 8. Radicalismul; 9. Relatia cu cititorul; 10. Functia de a exorciza fondul traumatic al existentei. Identificarea grupurilor din care fac parte tinerii poeti este ceva mai clara in cazul celor debutati dupa anul 2000, insa indecizia continua atunci cand este vorba despre stabilirea influentelor concrete care se manifesta la nivelul textelor.
Proza
De la abordarea unei dimensiuni erotice intr-un grup de romane pana la catalogarea acestor romane drept exponente ale “literaturii erotice” este totusi cale lunga, cale pe care ar fi imprudent sa o parcurgi. Erotismul este caracteristic romanelor lui Ionut Chiva, Adrian Schiop ori Claudia Golea, dar si prozei Adrianei Barbat, a Ceciliei Stefanescu sau a recent debutatei Lorena Lupu. Daca primii se “desfata” intr-un erotism pe alocuri usor exhibat, sa spui acelasi lucru despre “Talk-show” (Barbat), “Rondo Capriciosso” (Lorena Lupu) sau “Legaturi bolnavicioase” (Stefanescu) e cel putin fortat. Atunci cand Stefania Mincu remarca situatia speciala in care se gaseste criticul literar in fata acestui gen de literatura pentru care instrumentele traditionale ale criticii par sa nu foloseasca prea mult, putea sa fie sesizata deschiderea unui nou orizont de asteptare atat din partea cititorului, cat si din partea celui care scrie. Faptul ca acest nou orizont este, in cea mai mare parte, strain conceptelor literare traditionale (sau, mai degraba, traumatizant pentru aceste concepte asa cum sunt ele predate la scoala) ar putea sa fie chiar semnalul unei primeniri a discursului literar. Este adevarat, o primenire care are foarte putin de-a face cu elanurile si iluziile unei varste tinere. Totusi este sesizabila o curatare de conceptele de autor respectabil si atoatestiutor. Noul discurs literar aduce si in proza o alta perceptie. Care incearca sa ne indeparteze, cu cat mai mult, cu atat mai bine, de modul lenes de gandire.