Distingem doua tipuri de morala la gnostici, potrivit cu sistemele care le-au promovat. Astfel, morala lor era fie ascetica, excesiv de severa, in scopul distrugerii materiei, reprezentata de corp, fie una libertinista, care provenea din ideea ca faptele bune nu ajuta cu nimic pentru mantuire, ci numai gnoza. Primii se abtineau de la casatorie, de la placerile senzuale si de la consumul de carne si vin, in vreme ce ultimii se dedau desfraului si coruptiei.
Gnsoticii percepeau oamenii dintr-o perspectiva predestinationista, impartindu-i in doua sau trei categorii. In sistemele care deosebeau doua feluri, oamenii erau “pnevmatici”, adica spirituali – acestia se mantuiesc, intrucat poseda scantei din divinitate –, si “ilici” – oamenii materiali, care nu se mantuiesc. In alte sisteme apare si o a treia categorie, potrivit trihotomismului platonic (spirit, suflet, trup), anume cea a “psihicilor” (oamenii sufletesti), simplii credinciosi care nu au acces la gnoza, dar care vor obtine o fericire inferioara celeia de care se vor bucura adevaratii gnostici (pnevmaticii).
Eshatologia biblica nu se regaseste in gnosticism: lumea va fi distrusa prin foc iar spiritele se vor intoarce in “pliroma” prin gnoza. Nu exista, asadar, Inviere, Judecata, Rai si Iad.
Gnosticii interpretau Scriptura alegoric sau nu tineau deloc seama de ea; ei utilizau scrieri proprii, socotite sacre, primite prin revelatie secreta, cunoscuta numai prin initiere. Originea acestei revelatii o plasau la unii Apostoli (Petru, Pavel, Toma, Iuda Iscarioteanul).
Gnosticismul a exercitat multa vreme o atractie foarte mare, datorita pretentiei lui de a oferi cunoasterea misterelor sau prin cultul fastuos, care impletea elemente din arta (imnuri, lumini, reprezentari ale lui Hristos) si prin literatura vasta, caracterizata prin indrazneala speculativa si imaginatie. Gnosticismul se dezvolta cu repeziciune in secolele I si II, provocand mult rau crestinismului, insa decade dupa aceea, disparand spre sfarsitul secolului IV. Ramasite ale sale se mentin insa mult timp dupa aceea, in maniheismul secolului III, in pavlicianism, bogomilism si la catarii si albigenzii din evul mediu. Mai mult decat atat, intalnim idei gnostice pana in epoca moderna, in filosofia lui Iacob Bohme (+1624), a lui Hegel (+1831) si a lui Schelling (+1854).

Organizarea
Comunitatile gnostice imbracau diverse forme si denumiri, ca biserici, secte, adunari, scoli, constituind asociatii secrete care promovau culte misterice. Existau ritualuri complicate de adeziune la aceste comunitati, care presupuneau si depunerea unui juramant prin care noii aderenti se obligau sa nu descopere altora misterele in care urmau sa fie initiati. Adeptii gnostici erau, in general, oameni provenind din paturile sociale superioare, instruiti si preocupati de probleme religioase si filosofice, insa alaturi de ei se regaseau si multi sarlatani si oameni naivi.
(in episodul urmator: Principalele sisteme gnostice)