“Cat de multe lucruri pe care le uitam de obicei… cat de multe lucruri trebuie facute, pentru ca faptele noastre sa traga dupa ele ceva… ceva mai presus de noi! (…) Cu uitarea hranim timpul, cu ea hranim moartea… Lucrul de neuitat e o bucata de viitor care imblanzeste, dragii mei, caderea noastra in bezna!”. Zerline se destainuie, intr-un soi de spovedanie care ne tulbura si inspaimanta deopotriva, si in care adevarul necrutator se impleteste cu dorinta arzatoare, cu visul si minciuna. “Camerista”, piesa lui Dan Stoica dupa un text de Hermann Broch, care a avut premiera la Teatrul National, este o poveste despre eros, putere si neputinta sociala, despre inselatorie si tradare, principalul motor al actiunilor omenesti fiind lacomia. Este povestea unei slujnice care, cu multi ani in urma, i-a “suflat” stapanei amantul, desi toata viata l-a iubit cu pasiune pe un altul: pe stapanul ei, baronul.
Textul “Camerista”, care a oferit substanta dramatica unor mari actrite ale lumii (istoria teatrului o retine in primul rand pe Jeanne Moreau) ii da acum prilejul unui recital actoricesc Florinei Cercel. Povestirea pe care ne-o propune, prin glasul unei femei in pragul batranetii si in prada amintirilor, nu e mult diferita de aceea, stiuta sau ghicita, a atator si atator semene de-ale ei; exista acolo si dragoste si ura, si singuratate, si tristete. Exista insa, in toate aceste sentimente traite, pasiunea. Iar viata traita de personaj este un nesfarsit tango. “Camerista” romaneasca propusa de regizorul Dan Stoica, in interpretarea Florinei Cercel, se desfasoara pe acorduri de tango.
Hermann Broch (1886-1951), prozator, poet si eseist austriac de origine evreiasca, este cunoscut in Romania mai cu seama prin traducerea romanului “Moartea lui Vergiliu” (1945), la care a inceput sa scrie din perioada scurtei sale detentii intr-un lagar de concentrare. Piesa “Camerista” este dramatizarea capitolului “Povestirea cameristei Zerline” din romanul “Nevinovatii”(1950). Romanul arunca o privire retrospectiva asupra starii morale si sociale dintre cele doua razboaie mondiale, care a condus la dezastrele de la jumatatea secolului trecut. Hannah Arendt avea sa-i scrie in noiembrie 1949 prietenului ei Broch, dupa ce-i citise textul in manuscris: “Balada Zerlinei e una din cele mai formidabile povesti de dragoste din cate cunosc si cea pe care-o iubesc cel mai tare”.