In anul de gratie 2006, lumea sportului de la noi (si de buna seama si din alte tari si chiar continente!) isi aminteste cu emotie de superperformantele Nadiei Comaneci. Prima gimnasta din lume pe pieptul careia - exact cu trei decenii in urma - stralucea prima medalie olimpica de aur obtinuta - de asemenea, in premiera - cu nota 10! Si n-avea sa fie singurul aur, cu nota maxima, atunci, la Olimpiada de la Montreal, in acel iulie 1976!...
Putini stiu insa (sau isi mai aduc aminte) de o alta admirabila reprezentanta a sportului gratiei din tara noastra, care a reusit - tot prima - sa cucereasca o medalie olimpica. Numele ei, Elena Leustean. Se intampla cu cinci decenii in urma, tot departe de meleagurile Romaniei, intr-o tara de la Antipozi, in Australia, cu prilejul Olimpiadei de la Melbourne. Merita sa reconstituim acest eveniment sportiv, de buna seama unul de refrinta pentru gimnastica din tara noastra, dar si pentru sportul romanesc.

La concurenta cu toate statele lumii!
N-a fost de fel o editie a Jocurilor Olimpice prea lejera, pentru gimnastele Romaniei, Elena Leustean, Sonia Iovan, Elena Margarit, Emilia Vatasoiu-Lita si Geta Hurmuzache. Si n-avea cum sa fie, de vreme ce la "West Melbourne Stadium" urmau sa concureze mai toate stele gimnasticii de pe Mapamond: Larisa Latinina, Tamara Manina, Sofia Muratova din fosta URSS, dar si Agnes Keleti si Olga Tass din Ungaria si Eva Bosakova din fosta Cehoslovacie. Chiar si in asemenea conditii, de presiune psihica, in primul rand - printr-o prestatie in care eleganta, supletea si mai ales motivatia si spiritul de daruire s-au impletit armonios, exercitiile reprezentantelor Romaniei au convins ca pot sa aspire la pozitii de frunte in ierarhia olimpica. Dintre exponentele gimnasticii noastre, cea care in concursul individual - avea sa urce pe podium a fost Elena Leustean, la unul dintre cele mai atractive aparate din familia gimnasticii, solul. Sub privirile unei sali pline pana la refuz (dar si al celebrelor ei adversare) Elena Leustean a reusit sa imbine armonios elementele acrobatice cu cele artistice si a ridicat in finalul exercitiului ei sala in picioare, in ropote de aplauze. Intr-adevar, a fost o prestatie porape de limitele perfectiunii. Iar daca notele s-ar fi raportat la intensitatea aplauzelor, gimnasta noastra ar fi trebuit rasplatita cu nota maxima. Cum se stie, insa, arbitrii nu noteaza dupa aplauze... Asa s-a facut ca Elena Leustean ci 18,699 puncte, avea sa primeasca doar medalia de bronz. Prima medalie cucerita de gimnastica romaneasca la JO de invidual. Adevarul e ca sportiva noastra ar fi meritat argintul, ocupand, de fapt, locul al doilea, deoarece Larisa Latinina si Agnes Keleti s-au clasat pe primul loc, cu acelasi punctaj - 18,732. Asadar, prima medalie olimpica a gimnastelor noastre, dublata insa si de alta, la concursul pe echipe. A fost, fara indoiala, un mare succes al Romaniei la aceasta disciplina sportiva, in raport cu ceea ce se realizase la editia precedenta a Jocurilor Olimpice de la Helsinki - 1952, acolo unde echipa tarii noastre n-a reusit sa urce decat pana la locul 9 (Elisabeta Abrudean, Teofila Baiasu, Helga Barsan, Olga Gollner, Ileana Gyrfas, Olga Munteanu, Stela Perim si Evelin Slavici). Iar in concursul individual, abia pe 22... Rezultatul Elenei Leustean a fost cu atat mai valoros cu cat in 1952 ea s-a aflat la un pas de a abandona marea performanta! Imi amintesc, parca a fost ieri, de noaptea in care la hotelul "Sport" din Poiana Brasov inc are erau cantonate loturile olimpice ale tarii noastre a izbucnit un urias incendiu. In buimaceala creata, o serie de sportivi si sportive au sarit pe ferestre. A fost si cazul Elenei Leustean, care locuia la etajul al 2-lea! Urmarea: fractura de coloana! Si, evident, putine sanse de recupersare. Totusi, printr-o vointa de fier, Elena Leustean a reusit treptat sa depaseasca momentul critic, al imobilizarii pe viata, purtand insa vreme de 9 luni, un corset special, gipsat. A fost realmente un miracol! reaparitia ei in pregatire la lot si particparea la JO de la Melbourne, apoi si la CO de la Roma, cand impreuna cu echipa tarii noastre (alaturi de ea, Atanasia Ionescu, Sonia Iovan, Emilia Lita, Elena Niculescu si Utta Poreceanu) a repetat rezultatul din Australia, cucerind medaliile de bronz, iar Sonia Iovan ocupand un loc 5 atat la individual compus cat si la sarituri. Fata de locul 22 al gimnasticii noastre la Helsinki!?

LeuStean? Un nume de... imprumut
De fapt, numele real al primei noastre medaliate olimpice la gimnastica nu este Leustean, ci... Lehniuc. Sportiva, nascuta in Bucovina de Nord, la Cernauti, a purtat acest nume pana la varsta de 8 ani. Dar, odata cu mutarea familiei la Brasov, numele de Lehniuc avea sa dispara definitiv, luand numele unei plante in care se ascunsese tatal viitoarei gimnaste, dupa cel de-al doilea razboi mondial, atunci cand multi dintre romanii bucovineni, care venisera in tara datorita urgiei ce avusese loc in asezarile lor de bastina au fost pur si simplu vanati de agentie sovietici spre a fi deportati in Siberia. Marea gimnasta isi aminteste - si acum - cu inima stransa de acele zile dramatice in care firul vietii ei si al familiei s-ar fi putut rupe iremediabil. Si de atunci Leustean i-a ramas numele de familie al elevei, studentei, sportivei si viitoarei profesoare, apoi cadru didactic universitar, lector la catedra de educatie fizica si sport a Institutului de Constructii din Bucuresti. Pentru ca, dupa incheierea activitatii sportive de mare performanta Elena Leustean avea sa fie la fel de activa si de daruita sportului, incercand sa modeleze talente pentru gimnastica din randul viitoarelor inginere. Si chiar daca nu a descoperit succesoare pe masura ei, totusi are meritul de a fi desfasurat o pledoarie sustinuta pentru miscare, pentru exercitiu fizic in randul studentelor ei. Multe ii recunosc meritul, stradania. Ii scriu, o viziteaza, cand si cand. Elena Leustean traieste, insa, cu amaraciunea ca tocmai cei care au avut de profitat de pe urma eforturilor ei, au uitat-o. Se simte frustrata, pentru ca dupa ce s-a retras din activitatea sportiva, din gimnastica in speta, nimeni nu a mai chemat-o, nu a mai cautat-o. Nu este insa numai drama Elenei Leusteanu! Cine, de pilda, din federatia de box se mai invredniceste - in afara lui Rudel Obreja - de a mai aminti, in vreun fel, de Nicolae Linca, si el tot primul sportiv care a dus o medalie olimpica tarii noastre, tot in 1956, la Melbourne. Si inca una de aur! De altfel singurul olimpic romanesc in sportul cu manusi. Chiar si intr-un sport de echipa, cum este rugbyul in care spiritul colectiv primeaza, prin definitie, apara asemenea triste realitati. Ma vad deseori cu Valeriu Irimescu, un adevarat nume de legenda in "ovalul" romanesc, dar "tratat" ca un simplu anonim, de ani de zile. Pe cat se pare traim intr-o lume tot mai saraca, incapabila sa-si mai regaseasca reperele omenesti.

Elena Leustean (si desigur multi dintre fostii deschizatori de drum in marea performanta din Romania) s-ar bucura daca, de pilda, cum si-a propus "Fundatia - Casa Campionilor", ar fi invitata si ea in mijlocul celor care au preluat stafeta. Si nu numai in gimnastica. Ar avea ce sa le povesteasca, ce sfaturi sa le ofere pentru a razbate mai lesne drumul spre consacrare si a deveni si ei, atfel, aspiranti la mult dorite medalii, chiar si la cele olimpice. Sa fie chiar atat de dificil de pus in practica asemenea initiative utile in pirmul rand miscarii sportive romanesti?