Nici nu s-au inchis bine urnele, ca s-au incins spiritele si politicienii au si inceput interpretarile. “Noi – Stanga- suntem marii castigatori!”, au strigat la unison, in seara de 30 noiembrie social-democratii (mai putin Ion Iliescu!), in timp ce seful pedelistilor Emil Boc, a dat o interpretare exact opusa sensului votului, si printr-o adunare rapida de procente per partide a decretat: “romanii au votat pentru politicile de dreapta”. Miza, de dincolo de umflarea muschilor politici, si foarte transparenta de altfel, este formarea aliantelor la guvernare. Cine cu cine? -Aceasta este intrebarea! Dar... De ce ar fi viabila o anumita alianta si nu alta?... Raspunsul nu mai pare a avea vreo relevanta atunci cand partidele discuta de accederea la “banul public”... Media a prins din zbor “nada” si n-a mai stat pe ganduri. Pe televiziuni se fac si se desfac guverne, se dau pronosticuri de nume de premieri posibili si ministrii si se dezbat aprins posibile aliante.
Necomentate au trecut astfel (desi semnale importante de alarma!)... procentul mic de participare a populatiei la alegeri – 39,26 conform estimarilor BEC- si mai ales, ceea ce ar trebui sa fie relevant pentru tipul de scrutin uninominal: numarul extrem de mic de mandate obtinute direct, in urma unor procente majoritare pe colegiu. Paradoxal dar, doar cateva nume de politicieni – votate cu precadere in mediul rural- rasar in peisajul electoral ca detinatori de mandat de parlamentari incontestabili. In rest, toata lumea merge la redistribuire. Adica, ne intoarcem la liste... Dar si la vesnica contestare de reprezentare, care, iata, prin “glasul stampilelor” se dovedeste legitima. Si ca exemplu... Conform estimarilor BEC, Bogdan Olteanu, de pilda, presedinte de Camera de For legislativ, al treilea om in stat adica, nu reuseste decat un scor de 26,60% si se claseaza al treilea in preferintele electorale, dupa un candidat (aproape non-name) pedelist si unul asemenea social-democrat... si, mai ales, intr-un colegiu considerat a fi apartenent fiefului liberalilor. Atunci, inevitabil, se naste intrebarea... Cat si cum se straduiesc politicienii sa reflecte in realitatea ierarhiei esichierului reprezentarea doleantelor electoratului?
Negocierile sunt normale in orice sistem politic, dar... Nu ar fi oare timpul sa se tina cont si de glasul electoratului?... Care spune, destul de clar ca nu-l mai vrea pe Tariceanu nici premier, nici parlamentar (Tariceanu nu a intrunit in colegiul sau sufragiile majoritatii, desi s-a refugiat intr-o zona limitrofa Capitalei... deci merge la redistribuire!) si niciun program penelist de “crestere economica fulminanta”. Optiunile populatiei ar fi cam egale (indiferent de diferentele de zeci sau sute de procente dintre cele doua formatiuni politice) intre ceea ce propun societatii social-democratii si pedelistii (propuneri care, printre altele, nici nu sunt chiar atat de diferite!). Ordinea finala in preferintele nominalizate nu este inca stabilita prin date statistice oficiale, dar este, deja clar, ca liberalii nu au reusit sa convinga electorii, decat intr-o proportie de vreo 18 %. (Adica, nici 3 milioane de electori din cei 18 milioane cu drept de alegere!). Si atunci, de ce sunt dati liberalii ca principali negociatori in toate variantele de guvernare vehiculate? Nu ar fi (totusi) timpul ca negocierile dintre partide sa respecte si optiunile electorale? Sa fie doar un paradox al politicii romanesti? Nicidecum!... Poate doar nesimtire...

Manipularea CUI... prin exit-poll-uri?
Diferentele extrem de mari dintre procentele prezentate de sondajele de dinainte de ziua votului, dar si de exit-poll-uri derulate pe toata durata scrutinului si cifrele reale de la urne, releva o ruptura serioasa intre aprecierile sociologilor si realitatile din teren. Adica, o seriosa problema in stiinta interpretarii, pe care institutele de profil si-o aroga. Intrebarea legitima este daca acest decalaj este cauzat doar de incompetenta celor ce se ocupa de sondaje, sau mai rau, este generat din motive de... manipulare? Si daca este vorba de ultimul caz, a cui manipulare? Practic, procentul electorilor cu acces la mediu on-line (acolo unde au fost difuzate cu preponderenta simularile si exit-pollurile intermediare) este scazut comparativ cu numarul real al votantilor. E drept ca, simularile au fost preluate si de unele cotidiene nationale si de o televiziune cu pretentii de “stirista”, dar dupa cum s-a vazut ulterior, gradul de influentare la nivel de electori a fost minim.
Si atunci, cine a fost adresantul real al acestui tip de manipulare? Presedintele tarii? Partidele? Liderii, care, speriati de un anumit trend sa fie obligati sa se pre-avante in declaratii de posibile aliante?
Indiferent insa de speculatii si intrebari mai mult sau mai putin legitime, cifrele promovate de simularile de vot sau exit-poll-urilor au pus intr-o situatie jenanta partidul certificat de ele ca fiind castigator detasat, adica PSD. (Scopul?... Necunoscut deocamdata!).
Interesant de observat este si identitatea “clientului-beneficiar”... In cazul simularilor pe Capitala din zilele preeelectorale, au circulat doua variante destul de asemanatoare – una comandata de liberali, alta de PSD Bucuresti, deci Marian Vanghelie (simulari care-l certificau amandoua - ca tot am ales acest exemplu - pe Bogdan Olteanu ca intrunind peste 60% dintre optiuni in colegiu!). In cazul exit-poll-urilor din ziua votului, acestea au fost efectuate de doua sondaje apartenente, mai mult sau mai putin oficial, unor trusturi de presa... INSOMAR – Realitatea TV, CCSB – Antena 3. Ambele au certificat niste cifre dovedite ulterior, putin zis nerealiste, si care au pus PSD intr-o postura...sa zicem, hilara. Si o ultima intrebare care ar decurge din sirul nedumerilor... Si totusi, pe ce carte joaca ACUM Voiculescu?...