Mai mult de sase alegatori din zece au preferat sa nu mearga la urne pe 30 noiembrie. Peste 11 milioane de absenti. Prezenta la vot de doar 39, 26 la suta reprezinta un semnal la adresa intregii clase politice. De la Stanga la Dreapta esichierului politic, liderii nostri isi disputa “dreptul” de a face parte din noua formula postelectorala, de a desemna premierul. Cele sapte milioane de votanti ii indrituiesc, cred domniile lor, sa vorbeasca de noua majoritate, de noua Putere, de increderea electoratului. De vocea poporului. Se continua, parca tras la indigo, acelasi scenariu al negocierilor in care compromisurile incearca sa mascheze orgoliile si neintelegerile vizibile.
Dupa evenimentele din decembrie 1989, Romania a fost invadata de un val de optimism si euforie care a facut ca la primele alegeri din 20 mai 1990, prezenta la vot sa fie de 86 la suta. Peste 14 milioane din 17 milioane de alegatori au dorit sa isi exprime optiunea politica. Treptat, treptat, populatia a inceput sa observe ca diferenta dintre promisiunile alesilor si realitatile din perioada mandatului sunt diametral opuse. Astfel, la 27 septembrie 1992, doar 76, 28 la suta dintre alegatori au mai mers la urne. In doar doi ani si jumatate, un milion si jumatate de votanti au decis din indiferenta, dispret sau dezamagire, sa nu mai acorde increderea lor niciunei formatiuni politice sau aliante. Alegerile parlamentare si prezidentiale din noiembrie 1996 au egalat scorul obtinut la urne in 1992 (76,01 la suta ) doar in contextul simpatiei extraordinare de care se bucurau la acea data CDR si noul presedinte, Emil Constantinescu. Era nevoie de schimbare, iar prestatia PDSR a fost una care a generat o opozitie puternica din partea cetatenilor din marile orase, in special Bucuresti. Dupa inca patru ani de dezamagire crunta, (guvernarea pana in 2000 a fost una catastrofala, macinata de scandaluri si dominata de incompetenta) alte doua milioane de votanti au declarat boicot la confruntarea cu electoratul din 28 noiembrie 2000. Putin peste 65 la suta dintre cetatenii cu drept de vot au mai mers la sectiile de votare pentru a alege noul Parlament si viitorul presedinte. In doar zece ani de democratie originala, aproape 22 la suta dintre cei care mergeau cu entuziasm la urne in 1990 au ramas acasa. Discrepanta dintre decidenti si populatie s-a marit, nu putini fiind cei care au inteles ca acolo, in Parlament, alesii se gandesc la interesele de grup si de partid si nu la cele ale milioanelor de romani. Asta a fost concluzia, iar alegerile din noiembrie 2004 au redus prezenta la vot la doar 10 milioane de votanti (58, 93 la suta). Au venit patru ani de scandaluri intre partenerii Aliantei D.A., intre Legislativ si presedinte, intre clasa politica si Romania. Trecand peste faptul ca doar 29, 46 la suta dintre cetateni au votat la europarlamentarele din noiembrie 2007, nu putem sa nu ne oprim la recentul scrutin din 30 noiembrie. Statistica Biroului Electoral Central care arata ca prezenta la urne nu a depasit 40 la suta arata foarte clar ca absenteismul masiv a devenit un vot de blam la adresa clasei politice. A Puterii, a Opozitiei, a tuturor formulelor electorale discretionare care nu isi urmaresc, obsesiv, decat tintele fiecarui partid in parte. Din 1990 pana acum, sapte milioane de cetateni considera inutil votul. Aceasta este marea drama a unei tari care priveste cu stupore cum alesii isi disputa, cu aceeasi absurditate vecina cu inconstienta, viitoarea guvernare. Nimeni nu vrea sa inteleaga nimic din faptul ca romanii nu mai cred in partide, in lideri, in politica. Departe de milioane de romani, in stratosfera politica devenita tabu muritorilor de rand, a negocierilor de culise se afla ei, cei dispretuitori si aroganti, care vor sa obtina cat mai mult. De la partenerii de dialog, de la posibilii aliati. Romania a devenit demult un amanunt care nu mai conteaza. Pentru ei, pentru grupurile lor de interese, pentru obsesia lor de Putere...