Asistam in ultima vreme la o adevarata ofensiva mediatica – ziare, posturi de radio, dar mai ales clipuri la diverse televiziuni – care vrea sa ne convinga sa ne aplecam si sa culegem miliardele de dolari pe care vrea sa ni le ofere o companie, desigur, mare prietena a Romaniei. Pe numele ei Gold Corporation, nume binecunoscut noua dintr-o batalie mediatica de acum sase ani privind exploatarea reziduurilor din haldele miniere de la Rosia Montana – rentabila mai ales pentru noi, cetatenii Romaniei, ne asigurau cautatorii de aur de atunci. In acea vreme, daca va amintiti, Academia Romaniei s-a ridicat impotriva actiunii.
Acum insa, generozitatea coplesitoare a cautatorilor de aur – “Nu vreti 4 miliarde de dolari?” – spera sa ne faca sa privim cu mai multa bunavointa aventura.
Numai ca, in ceea ce ma priveste, eu sunt oltean-basarabean, si in ambele tinuturi romanesti bantuie ideea ca atunci cand cineva vrea neaparat sa-ti faca prea mult bine, trebuie sa fii atent, foarte atent cu intentiile sale.
Acesta este doar preambulul articolului meu.
Intru acum in pielea jurnalistului de stiinta care si-a servit vocatia si tara in care traieste, si voi continua randurile mele cu o propunere care vine din mediul de cercetare ingineresc. Mai exact, de la una dintre ramasitele excelentului (pe vremea comunismului) Institut pentru Metale Neferoase din Baia Mare, un SRL de cercetare stiintifica, numit SC Larechim. Din partea lor m-a vizitat un maramuresan pe care-l cunosc mai demult, dr. ing. Vasile Coman, un manager cum putini exista in Romania si un om in al carui cuvant te poti increde.
Or, prietenul Vasile Coman imi spune ca la SC Larechim, un grup de chimisti si metalurgi lucreaza, de cativa ani, la o tehnologie de extragere a aurului si argintului din reziduuri miniere, prin metode nepoluante, care au mai ales meritul ca evita cumplitele tehnologii pe baza de cianuri. Cele pentru care, va amintesc, Ungaria ne-a reclamat la Parlamentul European, atunci cand am poluat criminal raul Tisa.
Baimarenii din echipa SC Larechim-ului au descoperit insa un activator, o substanta care are meritul ca, intr-un mediu alcalin amoniacal, sa permita o reactie cu cheltuiala rezonabila de energie.
Si au mai venit cu inca o inventie privind extragerea arsenului din pirite aurifere (brevet RO 120980/ 28.08.2003). In laboratoarele si atelierele raposatului Institut pentru Metale Neferoase au construit o instalatie pilot pentru recuperarea aurului si argintului din piritele de la Suior. Odata instalatia pusa la punct, si dupa un sir lung de experimente (24 sarje de cate 200 kg pirite), ei au ajuns sa poata asigura un proces constant de recuperare. Pe care il pot sintetiza in cateva propozitii.
Prin reactoare, vase de stocare si uscatoarele instalatiei s-au pompat 400 kg pirite aurifere (3 sarje au fost rebutate), tratate cu tiosulfat de sodiu in solutie; in urma operatiilor, chimistii baimareni au obtinut 43,97 g aur (cu un randament de 99,5% !) si 165,7g argint (randament 91,4%), in 30 ore-manopera, cu un consum de combustibili de 110 metri cubi de gaz metan, 500kwh energie electrica si 3 metri cubi de apa.
Dar din prelucrare rezulta si un produs secundar de mare valoare, trisulfura de arsen, despre care importatorii de tehnologii pe baza de arsen observ ca n-au suflat niciun cuvant. Pentru ca, la o rejudecare a procesului tehnologic, iata ce rezulta: ca din o tona pirita aurifera se obtin 13,25 kg trisulfura de arsen, la un pret de prelucrare de 1426,24 RON. Ceea ce inseamna ca aceasta substanta utila in industria vopselurilor, pirotehnie, fibre optice, aliaje speciale, chiar in industria de armament (pe care personal o detest!) se obtine la noi cu doar 400 euro pe kg, dar se vinde pe piata mondiala la preturi mult mai mari, intre 5.000 euro - 8.000 euro, dupa cum variaza bursa materiilor prime. Un calcul simplu ne arata ca din cele 500.000 tone aflate in haldele de la Flotila centrala se pot obtine, doar prin valorificarea acestui produs secundar, sume ametitoare – preiau cifra din raportul baimarean: 341.890 mii euro!!
Si chiar daca aurul si argintul recuperate din haldele Maramuresului nu reprezinta decat 20% din aceasta suma, sa recunoastem ca averea din deseurile minelor aurifere este uriasa, putand sa acopere datoriile externe ale Romaniei - asa cum s-a intamplat, de pilda, cu celebrul zacamant de la Comstock din Virginia City, Nevada, in a doua jumatate a sec. al XIX-lea, care a echilibrat balanta comerciala a SUA in acea vreme.
Or, noi si urmasii nostri nu avem mostenire din istoria milenara a mineritului doar haldele maramuresene (cu 10-12 g aur per tona si 50 g argint per tona), ci si pe cele de la Rosia Montana (2 g aur si 15 g argint per tona), si Certej – Deva (8-10 g aur si 150 g argint per tona).
Adica: “Muntii nostri aur poarta, noi cersim din poarta-n poarta”.
Eroii cercetarii stiintifice din Maramures sunt dr. ing. Jack Goldstein, ing. Gabriel Duda, dr. ing. Corneliu Pop, ec. Loredana Naftanaila si neobositul meu prieten, dr. ing. Vasile Coman. Ei au adresat o scrisoare-manifest Academiei Romane, presedintelui ei, prof. univ. Ionel Haiduc, chimist de mare performanta, cel care, de altfel, a condus echipa academica ce a stopat pericolul care pandea Rosia Montana in urma cu cinci-sase ani. Au fost sesizate si ministerul condus de domnul Adriean Videanu si, fireste, cel al Mediului inconjurator. Prin mine, acum, este sesizata si mass media, dupa o prima relatare a problemei la postul educational TV Romania de Maine.
Fac fixarea temei – asa cum am invatat la cursurile de pedagogie – o fac pentru politicieni:
Pentru 1 kg aur si 5 kg argint extrase din haldele de pirite se consuma 0,7 t tiosulfat de sodiu, intre 0,2 si 0,9 t var, 0,02 t NaOH, 0,5 t sulfat de amoniu si “activatori” circa 0,03 t. In total, de 1,5-2 ori mai mult cantitativ decat pentru tehnologiile pe baza de cianuri. Dar la preturi de 2,5 ori mai mici!
Adaugati castigul enorm pe care il aduce trisulfura de arsen – si aveti in fata una dintre posibilele mari lovituri economice ale Romaniei. Pentru care mai este nevoie de o investitie, fireste. De circa 100.000 euro, care sa tina in viata grupul de chimisti baimareni si sa permita apararea bogatiilor tarii si curateniei ei.
A ne preda fara lupta in fata unor interese meschine mie, personal, mi se pare pur si simplu dezgustator.