In plina vigoare, la aproape 73 de ani pe care-i va implini la 15 iunie, Lucian Giurchescu nu osteneste sa puna in scena spectacole remarcabile de mai bine de o jumatate de veac. A debutat la Teatrul Giulesti, in stagiunea 1951-1952, cand se celebra centenarul Caragiale. Intr-un spectacol cu texte de Nenea Iancu, a montat schitele „CFR“ si „Amici“, celelalte componente ale spectacolului fiind semnate de Horea Popescu („Conu’ Leonida fata cu reactiunea“) si Geta Vlad („Articolul 214“). Intre spectacolele importante semnate de Lucian Giurchescu la teatrul de langa Podul Grant se numara „Sluga la doi stapani“ de Carlo Goldoni, „Domnul Puntila si sluga sa Matti“ de Brecht, cu St. Mihailescu-Braila si Colea Rautu in rolurile titulare, „Doi tineri din Verona“ de Shakespeare. Talentul si inteligenta sa artistica il determina pe Radu Beligan sa-l angajeze, in 1961, la Teatrul de Comedie, pe care tocmai il infiintase. In 1969, cand Radu Beligan preia directia Nationalului bucurestean, Lucian Giurchescu devine directorul teatrului din Str. Mandinesti nr. 2, unde functioneaza pana in 1979.
- Ce a urmat, stimate Lucian Giurchescu?
- Am fost invitat, in mai multe randuri, sa montez la teatre din Malmö, Aarhus. Dupa ultima invitatie, m-am hotarat sa cer azil politic in Danemarca. Ma sastisisem de viata tripla pe care o duceam in Romania, cand una gandeam, alta spuneam si alta faceam. Dar trebuie sa marturisesc ca fuga mea n-a constituit un act de vitejie. Aceasta aventura m-a obosit, la un moment dat credeam ca o sa clachez. Din fericire pentru mine, n-a fost asa. Am lucrat si continuu sa lucrez in tari europene si nu numai.
- Asta pana in 1990, cand ati venit cu ajutoare chiar in redactia primului ziar aparut dupa evenimentele din decembrie 1989, „Libertatea“, in care lucram...
- Revenirea mea in tara de bastina a insemnat si revenirea mea la directia Teatrului de Comedie. Statut pe care l-am avut pana in 1994 cand, pe baza unor delatiuni mincinoase, primarul Capitalei, Crin Halaicu, si ministrul Culturii, Marin Sorescu, m-au dat afara. Stiind ca dreptatea era de partea mea, i-am dat in judecata. Procesul a durat sase ani, am castigat de doua ori la Curtea Suprema de Justitie. Din pacate, nici una dintre aceste hotarari n-a fost pusa in aplicare. Ma bate gandul sa ma adresez Instantei Internationale de la Strasbourg...
- V-ati intors la Copenhaga, dar n-ati abandonat cu totul Bucurestiul...
- De la o vreme, vin aproape anual sa montez la Bucuresti, oras de care ma leaga o viata de om. Asa ca, in 1999 am pus in scena, la National, „Femeile savante“ de Moliére, iar in 2000 „Taranul baron“ de Ludwig Holberg. Iar acum, iata-ma montand la „Nottara“...
- Cum ati ajuns aici?
- Imi doream de mult sa pun o piesa in scena, pe care o citisem in anii ‘60. Se numeste „Jocul dragostei si al mortii“ si e scrisa de Romain Rolland. Mai tarziu, in 1964, aflandu-ma in turneu la Praga cu Teatrul de Comedie, am vazut un excelent spectacol cu acest text dramatic, pus in scena de regizorul Alfred Radok. Era un spectacol ce prefigura Primavara de la Praga. Am intrat in corespondenta cu Mircea Diaconu, azi director al Teatrului „Nottara“, dar care, prin 1972, a jucat unul din rolurile mari ale tineretii sale la Teatrul de Comedie, in regia mea, in piesa lui Dumitru Solomon „Fata Morgana“ care, de altfel, a si fost interzisa dupa premiera. In concluzie, Mircea Diaconu mi-a acceptat propunerea si acum repet din plin.
- Ce trateaza piesa lui Romain Rolland?
- „Jocul dragostei si al mortii“ este o melodrama in sensul bun al cuvantului. Actiunea se petrece in timpul Revolutiei Franceze. Este deopotriva o piesa istorica si politica, din care nu lipseste o frumoasa poveste de dragoste. Se petrece in timp de pace, de razboi, de dictatura. Si povestea de amor si intriga politica sunt valabile si azi, cum sunt valabile in toate epocile istorice.
- In ce maniera concepeti spectacolul?
- In una realista sau, oricum, nu departe de realism. Adica in stilul in care a fost scrisa in anii ‘20 ai veacului trecut. Premiera absoluta a avut loc la Geneva, apoi a fost lansata la Teatrul „Odeon“ din Paris, cu F. Gemier in dubla ipostaza de interpret si regizor.
- Cu ce echipa colaborati?
- Scenografia este conceputa de statornicul meu colaborator si prieten Puiu Antemir, costumele sunt semnate Mirela, muzica este compusa de George Marcu iar coregrafia apartine Roxanei Colceag. Am alcatuit, cred eu, si o distributie redutabila, din care fac parte Alexandru Repan, Diana Lupescu, George Alexandru, Ada Navrot, Ion Siminie, Rares Stoica, Gabriela Crisu, Ruxandra Sireteanu. Sper sa va pot invita la premiera in prima parte a lunii aprilie.
- Cand veti reveni sa lucrati la Bucuresti?
- Am avut discutii la National si din nou la Nottara si sper ca acestea sa se concretizeze in niste contracte.
- Ce ati mai facut in ultima vreme?
- Anul trecut, la un teatru experimental din München, am montat o piesa suedeza, „Hipnotizatorul“ de P.O. Enquist. In curand, voi lucra la Copenhaga o piesa de clasicul danez Ludwig Holberg, alta decat „Taranul baron“ pe care am pus-o in scena la Nationalul bucurestean. Iar cand nu lucrez, calatoresc prin Europa, am fost de curand si in Brazilia. Nu-mi place sa stau, iubesc viata activa.