Cuvantul cu pricina a fost adus de catre dumnealui, prof. Gh. Mihaila si de cum l-am auzit i-am si spus fratelui Nicolae ca eu l-am zis! Moftangerii, adeca leziuni paupere aparute prin defectiuni ale bunului simt denuntand raporturile trandave de inferioritate spirituala. Din acest motiv sau din aceasta eruptie necutanata dar intelectualizata si pe alocuri de-a dreptul anxioasa, producem un adevarat desfrau de manifestari voluptuoase. Ca sa avem si noi falitii nostri, ce Dumnezeu!
Bunioara, sa ne proiectam pe tabloul epocii, inventam festivaluri peste festivaluri. Oameni buni, imi doresc din suflet ca ele sa ramana si sa vanture numele nostru prin adierile Timpului, dar nici asa. “Cerbul de aur” avea haz pe vremea la nea Nicu, zau, acum a picat in desuetudine. “Uniter”-ul poate sa-si dea importanta televizata inca vreun deceniu, ca nu e nimic de scos din el. Nici nu mai numaram festivalurile de teatru si de film care sunt, cu toate, de-a surda si de-a dreptul inutile. Moftul nadusit de la Targul de carte, botezat “Bookarest” parca de amaratul cela de caricatura, M. Stanescu, al de se spune ca avea liber de la Agie sa faca bancuri cu Ceausescu, pare cel mai ridicol. Ca nu avem nici un actoricel din generatia tanara (cei ce au iesit la rampa dupa ‘90 sunt cei de nu au intrat la IATC pana in ‘89 si sunt scoliti de alde ciocanarul de Rebengiuc, venit din productie, se zice, fara bacalaureat si de S. Guleamata, de meserie dizgratiat mental, iar ultimii de dinainte de ‘90 sunt varati pe pile!) este de domeniul evidentei, dar nu avem nici vreo piata de carte in Tara Romaneasca. Productie fara rost sau dirijata, reluari legionaroide, traduceri proaste, editii incomplete, mofturi de duzina, lipsa de ecou. La ultimul talcioc, o asociatie de editori s-a autopremiat, crezand ca fenomenul va scalda Europa cu briza emanata. In Romania sunt, de nu ne inselam, patru astfel de asociatii, fiecare poate sa se autopremieze pana la loc comanda. Anul trecut a luat Liicheanu cu un fel de jurnal filosofic gen Noica, publicat la “Publicom” in 1944 (o carte oarecare, de altfel, aia din ‘44!), anul aista ia Blesu, cu o prostie despre ingeri, gen M. Sarres. Ati observat cum astia sunt foarte buni cand iau de la altii? Sau, mai stii, proful de la Stanford, Michel Sarres, sa se fi inspirat din motivul nostru de Oltenita!? Singura aparitie cu adevarat dezvaluitoare era la acest Targ Jurnalui intim al lui Preda.
Cu filmul, alta belea. Dupa ce am trimis la Cannes o gramada de fufe care nu au intuit nici o clipa ce se petrece acolo (fireste, ele nu au fost invitate la masa, au stat pe presul cel rosu cand il maturau baietii, dimineata sau seara, dupa ce treceau vedetele), am ridicat si noi un premiu la scurtmetraj. Excelent, stimati telespectatori! Cu atat mai mult cu cat mai inainte luaseram si la Venetia, ceva mai mic dar asemanator, prin C. Popescu, cea mai notabila aparitie in proza de dupa ‘90 (dezvelit din anonimat de catre dumnealui, D.R. Popescu si publicat si de noi in “Literatorul”!). Ei bine, nu le prea bagam in seama fiindca nu sunt grandioase, precum marile flapsuri semnate de Mungiu sau Puiu, doi baietei despre care pot declara cu mare seninatate ca nu au pic de talent! Ca si asta de facu o porcarie din Istoria lui Calinescu. Mergeam pe Kusturica, bun de altfel, dar diluat si epuizat politic. Fie vorba intre noi, lautari prin pom avem asezati si in proza lui D.R. Popescu, din acelasi areal E. Barbu sau F. Neagu, regizori care sa-i vaza nu prea sunt. Aici vine chestia cu previzibila melodie cum ca subiectele noastre nu intereseaza pe nimeni. Ca si cum textele astea de cenaclu, cu putin sos avangardist fumat inca din 1908 (sau chiar 1904), anul inceperii Portretului lui Joyce in tinerete!) ar mai convinge pe cineva!
Atatea mofturi batute pe claviatura vremii l-ar fi facut sa vibreze si mai abitir pe nenea Iancu. Si v-am mai atras atentia ca gesticulatia lor frenetica se descarneaza repede, ramanand scheletul goalei prostii. Ce sa iasa din M. Sandu-Dulap? Un dealer de droguri. Ce sa iasa din fata Barladencei? O alta. Ce sa iasa din mintea asfixiata a lui L. Muhaiu ala? Un simplu duh de varza acra! Toate astea si toti astia sunt niste fosnete care nu intra in randul umanitatii. Pot aparea gretos de des pe ecran, se pot autopremia la infinit, orice este inmultit cu zero, da tot zero. Zero-zero!