Bucurestii, daca imi iertati vorba proasta, sunt o imensa hazna. O hazna superficial zbicita de
vantoasele lunilor de vara, cand totul pluteste tainic intr-un ciclopic nor de praf, ingropata sub un munte de zapada murdara, iarna, si pusa zdravan la murat de ploile necrutatoare, primavara si toamna.
Nascut ca oras de adunatura - urmare a mutarii (fortate de catre turci, putem banui) capitalei Munteniei, de la Targoviste in Cetatea lui Bucur -, Bucurestii n-au fost niciodata bine administrati. Principalii lui dusmani sunt insisi locuitorii, care si astazi sunt, in proportie covarsitoare, ne-bucuresteni. Ne-bucuresteni prin origine, dar mai cu seama prin lipsa celui mai elementar simt al civilizatiei urbane.
Drept urmare, de cand se stie, in Bucuresti s-a construit si se
construieste alandala. Fiecare, vorba lui Marin Preda, taie orasul pe din doua si face ce vrea pe jumatatea lui. Singurele incercari de reala sistematizare, de incropire a unui minim contur si a unei minime
tesaturi urbane - cea a lui Pache Protopopescu, din anii ‘80 ai secolului al XIX-lea, cea a lui Dem. I. Dobrescu, din anii ‘40 si cea zisa “comunista”, din anii ‘80 ai secolului trecut -, nu numai ca au fost intampinate cu zeflemele si critici aberante, dar au si ramas neterminate. Astazi, s-a ajuns pe culmile progresului si democratiei: fiecare face ce ii permite punga.
Capitala are astazi, cred, peste 3 milioane de locuitori si peste un milion de autovehicule, iar cresterea (in special a acestora din urma) va fi exponentiala. Ea nu are nevoie numai de curatenie si strazi asfaltate, ci in primul rand de o solutie majora la problemele care vor veni: strazi aglomerate, lipsa de locuri de parcare, poluare. Nu exista nici o initiativa in acest sens. Nimeni nu are curajul sa ia taurul de coarne, pentru ca se teme de doua piedici: caracterul sacrosanct al proprietatii si teama de a mai demola ceva, dupa campaniile din anii ‘80. Totusi, nu se va putea face nimic fara defrisarea acestei jungle urbane. Trebuie demolat, oameni buni, tot ce nu prezinta valoare istorica sau arhitecturala reala; trebuie taiate strazi noi, trebuie configurate spatii verzi, trebuie amenajate noi locuri de parcare.
E nevoie, de asemeni, de spatii administrative. Nu se mai poate trai din carpeli, din inghesuiala pe metru patrat. Duceti-va pe Bulevardul Primaverii, unde au construit mitocanii cu bani, sa va umflati de ras vazandu-i cum se chinuie sa gaseasca un loc de parcare, sa urce pe niste scari de pitici, sa intre pe niste usi ultrainguste. Dar cine mai e ca ei, sa stea sau sa aiba sediul in Primaverii, fie el si inghesuit ca un bidonvil din Pakistan?...
Capitala arata acum ca un oras bombardat si sub stare de asediu. Tot ce a rezistat, cat de cat, s-a ingramadit intr-un centru supraaglomerat, vetust si subred (la urmatorul - inevitabil! - cutremur, nici operatiunile de salvare nu vor mai fi posibile), despartit prin
magistrale gaurite si vesnic aglomerate de ghetto-urile in care s-au transformat cartierele-dormitor din anii ‘70-’80. De unde suprasoli-citarea transportului in comun, care inghite la greu din bugetul local, precum si ingrijoratoarea fractura la nivelul mentalitatii urbane, pe care o pun in evidenta gastile de cartier.
Se mai poate face ceva, acum? Sincer, nu cred. Ar trebui sa vina cineva cu viziunea clara a lui Oscar Niemayer (creatorul Brasiliei), cu fermitatea rece a baronului Hausmann (care a sacrificat Parisul medieval in favoarea metropolei de azi) si cu posibilitatile financiare ale lui Vladimir Putin (care a cheltuit nu mai putin de 3 miliarde de dolari pentru restaurarea si modernizarea Sankt Petersburgului; rezultatul, l-am vazut pe viu, e dumnezeiesc!).
Or, chiar daca ar exista o asemenea persoana, bucurestenii l-ar tranti la vot, sedusi de “energia” dlui Basescu, de “proiectele” dlui Geoana sau de vorbele “de duh” ale dlui Mitica.