De aceasta data, insa, veninul turnat in urechea opiniei publice de catre Agentia NewsIn se aditioneaza la cel produs prin chiar actul premierii. Nimeni nu a putut oferi un singur exemplu de actiune savarsita de doamna Macovei in anul 2008 care sa justifice distinctia. Tot ce se stie despre dansa este ca a functionat ca asistent al guvernului macedonean platit de Guvernul Marii Britanii, timp in care a facut mai multe declaratii devastatoare impotriva statului si guvernului roman. (Se pare ca MAE roman nu a intrebat, insa, Guvernul Majestatii Sale cum de plateste pe cineva care denigreaza Romania.)
Acelasi tip de dificultate in a-si explica optiunile il are si revista European Voice care, cu cateva luni in urma, l-a nominalizat pe Daniel Morar ca pe unul dintre europenii anului 2008. A-l omagia pe conducatorul luptei anti-coruptie dintr-o tara acuzata de lipsa de progres in lupta anti-coruptie impune o argumentare credibila a separatiei intre meritele personale concrete si absenta performantei institutionale. Chiar daca de principiu se poate admite ca atat dna. Macovei cat si
dl. Morar sunt victime inocente ale conspiratiei cercurilor corupte si ale indiferentei ori chiar simpatiei romanilor fata de corupti, inca se mai cere un exemplu sau o dovada cat de mica spre a putea crede ca persoanele in cauza si-au facut din combaterea coruptiei o tinta nobila, pe care o urmaresc cu talent si sacrificii, iar nu un instrument util in atingerea altor tinte vizate de sponsorii lor politici. In lipsa dovezii contrare, banuiala ca asemenea scopuri ascunse exista, este legitima.
Pe data de 16 noiembrie 2008, prestigiosul International Herlad Tribune se face si el, intr-un editorial cu autor anonim (!), ecoul ingrijorarii generale referitoare la coruptia din Romania. Editorialul se intitula “Coruptia in Bulgaria si Romania” si incepea astfel: “Cand Comisia Europeana a decis in septembrie 2006 sa admita Bulgaria si Romania in UE, nimeni nu pretindea ca ele sunt cu adevarat pregatite. Ideea era ca faptul de a fi membri ai UE le va tine in siguranta in afara orbitei Rusiei. Au existat, de asemenea, sperante ca alaturarea la curentul european principal va accelera eforturile lor de a tine in frau crima organizata si coruptia. Acesta a fost un urias calcul gresit.” Autorul anonim continua apoi prin aprecieri sintetice cu trimiteri bibliografice: “Ceea ce
s-a intamplat, asa cum Doreen Carvajal si Stephen Castle au relatat in detaliu in IHT, a fost ca perspectiva unor subventii de miliarde de Euro i-a incurajat doar pe criminali sa se diversifice trecand de la contrabanda si santaj la tupilarea
in sistemul politic si judiciar – mai potrivit pentru sifonarea
banilor UE. ”Urmeaza o serie de exemple, dar toate referitoare la Bulgaria; pentru ca spre final sa se introduca propozitia simpla: “Romania este de asemenea un serios motiv de ingrijorare.” Si sa se conchida ca cele ce se petrec in Bulgaria si Romania pot compromite extinderea UE, inghetand primirea Croatiei si Turciei (sic!). Cei dezamagiti de lipsa oricarui fapt concret referitor la Romania sau curiosii perseverenti, daca se duc la scrierile lui Carvajal si Castle au de ce ramane perplecsi: reportajele detaliate ale acestora nu contin cuvantul Romania si nimic despre aceasta tara (!). Asadar, o relatare critica pe baza unor date – corecte sau nu – privind Bulgaria este extinsa abuziv la Romania, spre a lega cele doua tari in concluzii si in perceptia negativa a publicului. Cui serveste? Intr-adevar, nimeni nu are de ce pretinde ca in Romania coruptia nu este o problema sau ca lupta cu ea este o reusita, dar a crea impresia falsa a unei Romanii terifiante, care blocheaza progresul UE, nu este doar un neadevar, ci o politica ale carei motive reale merita aflate.
Revista Economist – care altfel, alaturi de alte publicatii britanice ca Financial Times sau The Guardian, si-a facut o specialitate din relatarile excesive si tendentioase referitoare la “fenomenele” romanesti – are dreptate sa afirme ca uneori, in lupta impotriva coruptiei, “solutia este chiar problema”. Cu alte cuvinte, agentiile – fara paralel in alte locuri si avand o lipsa de impact niciodata cercetata cauzal – si oficialii – care se bazeaza pe sustinere din strainatate pentru
a-si pastra slujbele – sunt, ori ajung a fi, la fel de nocive (slabe, corupte sau incompetente) ca si cei pe care ii combat. De ce partenerii externi, chipurile preocupati de coruptia din Romania, “se concentreaza pe crearea unor institutii formale iar nu pe impactul lor”? Nu cumva pentru ca in realitate sunt interesati intr-o Romanie corupta sau acuzabila de coruptie; deci slaba? De ce sefii unor institutii ineficiente sunt sustinuti din strainatate? (Ca si laudatorii lor din falsa societate civila, precum dna. Alina Mungiu, la care face referire si articolul din The Economist, ca la o autoritate incontestabila.) Nu cumva pentru ca este util celor care ii sustin sa aiba control la date compromitatoare pentru liderii politici romani corupti sau la instrumente de compromitere a celor necorupti, ca si la informatiile privindu-i pe corupatorii din strainatate? Cum ar reactiona SUA sau Marea Britanie fata de o campanie concertata a strainatatii conceputa spre a le impune un anume ministru de Justitie sau procuror? De ce, ceea ce in SUA ar fi sarutul mortii, in Romania sa fie certificat de nastere sau garantie de supravietuire politica? (Si pentru ca tot veni vorba de SUA, noua administratie Obama va prelua nu doar mostenirea dificila a doua razboaie fara sfarsit si a unei crize economico-financiare abia incepute, ci si pe aceea a exportului de revolutii portocalii esuate.)
Sprijinul strain si exigentele aliatilor sunt totdeauna acceptabile si pozitive atunci cand sunt transparente, adica nu fac din scopul declarat mijloc ascuns. Cand, insa, informatia publica circula in consideratia unor scopuri secrete sau de neinteles, adica atunci cand informatia poate ucide, competenta revine serviciilor de contra-informatii. In SUA este vorba de FBI, in Marea Britanie de MI5 iar in Romania de SRI. Problema este ca SRI raspunde in fata domnului Basescu.