Cei douazeci de ani prorociti de oracolul din Damaroaia ca fiind necesari poporului stupid tocmai iesit din desertul comunismului dinastic, spre a traversa jungla capitalismului de cumetrie si a invata regulile picnicului democratic, s-au sfarsit. Descinzand in poiana lui Traian, urmasii “emanatilor revolutiei” – “neo-comunistii” si “cripto-democratii” – se reconciliaza refacand unitatea marelui FSN, fracturata de divortul bunicilor fondatori Ion Iliescu si Petre Roman. Primul priveste descumpanit cum nepotii sai politici intineaza nobilele idealuri ale social-democratiei dand castitatea stangii democrate pe manelismul stangii caviar si acceptand in numele poftei de subventii publice, (mez)alianta cu renegatii revolutiei si uzurpatorii liderilor legitimi ai acesteia. Cel de-al doilea si-a pierdut urma in Spania unde a fost trimis, asemenea Cidului mort, legat de salele Rosinantei liberale, spre a baga spaima electorala in culegatorii de capsuni porniti de pe Dambovita. Alte personaje dispar si ele incet, cu tot cu misterele anilor ’90: Sarpele cu ochelari (Virgil Magureanu) se retrage la Giurtelecul Hododolului, Sfinxul banatean (Ion Talpes) la Silistea Snagovului iar Luceafarul huilei (Miron Cosma) pleaca pe Campia libertatii; in locuri cu verdeata, unde nu este nici durere politica nici suspin informativ. Ei au fost gheparzii, leii. In locul lor vin lupii pragmatismului si oile oportunismului. Lupi in blana de oaie si oi in blana de lup, sub privirile incantate ale oilor in blana de oaie, se prind in hora unirii nemaivoind sa stie de sfada antecesorilor lor. In multime se amesteca si cativa vulpoi batrani imbracati in blana de lup tanar. Trecutul este dat uitarii iar mesajul lui fratricid dispare in fata unei radioase perspective guvernamentale si bugetare. Imbogatiti au fost (ai tranzitiei) si inca-or sa mai fie (ai crizei)! Cu darul adunat la nunta va putea fi oare rascumparata de la amanet si splendida colectie de termopane si bideuri chinezesti a soacrei mari? In curte, copiii Alina, Monica si Daniel zidesc vesel penitenciare de nisip. Dintr-un boschet, seful politiei de moravuri, maiorul George, priveste cu duiosie scena. Ridicand paharul, staretul-jucator de la Cotroceni, cu un ochi la soborul de preoti care binecuvanteaza bautura si cu altul la taraful de rromi care intoneaza “Desteapta-te romane!” pe ritm de sarba, toasteaza pentru Axa Anvers-Ulan Bator. Pe ecran apare in toate limbile oficiale ale UE cuvantul “Sfarsit”. Romania traieste un final de telenovela.
Sa fie oare asa? Cel care face exercitiul analistului yogin constand in desprinderea de emotiile proprii si insinuarea in cugetul celui analizat, poate ajunge la o alta concluzie. Nu este final de telenovela ci inceput de thriller!
Oferta PSD de a guverna in coalitie cu PD-L nu este o initiativa de pace ci doar o propunere de armistitiu in razboiul politic conventional dintre cele doua partide. Pe fondul acestuia va incepe un razboi rece total. Daca PSD va sti sa se comporte cu PD-L asa cum PD s-a purtat cu CDR si apoi cu PNL in guvernele de coalitie respective, inseamna ca, odata cu formarea viitorului executiv, PD-L isi va fi mancat ultima bucatica de paine alba iar PSD, ultima bucatica de paine neagra.
Problema este ca PD-L gandeste in aceiasi termeni. Rezulta ca pentru PSD este esential ca in viitoarea legislatura PNL sa nu poata sustine, in “interes national(-liberal)”, dupa o eventuala epurare a social-democratilor, un guvern minoritar PD-L, repetand astfel jocul facut anterior de catre social-democratii insisi. Pornind de aici, un rationament matematic indica faptul ca in scopul pastrarii acelui echilibru de forte intre partidele din coalitie care a lipsit guvernului ADA, precum si pentru evitarea prinderii unuia dintre ele in foc incrucisat, este necesar ca PNL sa fie lichidat de la inceput. Reducerea la zero preventiva a PNL va incepe odata cu formarea noului Parlament. Este o garantie minima de securitate pe care si-o vor oferi reciproc co-guvernantii. Daca va fi asa, PNL va avea ocazia sa inteleaga ce greseala a facut ramanand singur in opozitie. (UDMR nu conteaza.)
Dupa transformarea PNL din partid istoric in partid istorie, va incepe lupta corp la corp intre “aliati”. Aceasta lupta este o loterie, intrucat orice rezultat este posibil. Nimic nu garanteaza ca unul anume din cei doi va reusi sa scoata pistolul, sa traga si sa nimereasca primul. Oricum, pana la confruntarea decisiva, ambii parteneri-inamici (sic!) vor constata ca nu mai pot conta pe simpatia si solidaritatea familiilor lor – electorala si ideologica, din tara si din lume – perplexe in fata unor tactici politice atat de complexe si de... perverse. Lunga depresie economica se va asocia astfel cu depresia singuratatii alergatorului (politic) cu vederea scurta.
Scena finala il arata pe aparentul castigator alergand inapoi catre casa, in timp ce este luat in catarea pistolului de batranul politist corupt care, ascuns in clopotnita manastirii Cotrocenilor, a asteptat cu gandul la infricosatoarea perspectiva a pensiei sfarsitul luptei, spre a-l lichida pe supravietuitor si a disparea cu prada (politica) in noaptea in care se mai aude doar sforaitul natiunii adormite. Acelasi sobor canta prohodul si acelasi taraf intoneaza un mars funebru. Din nou: “Sfarsit!”
Si toate astea se petrec in sfanta luna a Craciunului. Sarbatori fericite!