Efectele stranii ale legii privind alegerile parlamentare in Romania nu tin, asa cum domnul Basescu si “intelectualii” sai s-au grabit sa acuze, de dorinta Guvernului liberal de a-si avantaja partidul (privilegierea PNL este reala dar absolut accidentala si de aceea imposibil de anticipat) ci de incercarea de a combina pe nesimtite sistemul scrutinului majoritar cu cel al scrutinului proportional. De ce pe nesimtite? Pentru ca discursul populist al Presedintelui referitor la reforma sistemului electoral nu a mai permis nicio dezbatere rationala. O asemenea dezbatere ar fi dus, probabil, la adoptarea unei formule mixte de tipul celei functionand in Germania, respectiv la alegerea unora dintre parlamentari pe liste uninominale cu votul majoritatii alegatorilor dintr-o circumscriptie si a altora pe liste colective cu redistribuirea resturilor spre a asigura proportionalitatea la nivel national. Iata, deci, consecintele nefaste ale irationalitatii in politica.
Comentand rezultatele alegerilor, seful statului a mai facut o afirmatie surprinzatoare. Potrivit acesteia PD-L, obtinand mai multe mandate, ar fi castigat alegerile “in fapt”, in timp ce PSD ar fi “invingatorul moral”, deoarece a obtinut mai multe voturi. Opusul situatiei de fapt este, insa, nu moralitatea ci situatia de drept; in timp ce opusul moralitatii nu este o stare de fapt ci una de imoralitate. Cat priveste numarul de voturi si numarul de mandate, amandoua sunt fapte fara legatura cu morala. Cel dintai confera legitimitate democratica detinatorului puterii. Cel de-al doilea asigura eficienta in exercitiul puterii.
Din punctul de vedere al democratiei este normal ca numarul de mandate sa fie direct proportional cu numarul de voturi obtinute de catre candidatii fiecarui partid. Astfel toti cetatenii care au votat se vor vedea reprezentati de familia politica in valorile si programul careia cred. Partea proasta este ca in acest caz numarul partidelor parlamentare creste si majoritatea chemata sa guverneze va fi pestrita ca orientare politica si, prin urmare, subminata de dispute interne. Spre a evita o atare situatie trebuie ca aceia care au obtinut numarul cel mai mare de voturi sa ia toate mandatele. Astfel unii cetateni vor constata ca partidul lor preferat nu se gaseste in Parlament (sau cel putin nu se gaseste pe masura simpatiilor de care se bucura) dar, in schimb, majoritatea parlamentara este monocroma si solida iar guvernul pe care il genereaza este puternic, stabil si ca atare, eficient. Reprezentativitatea este sacrificata de dragul eficientei. Tocmai spre a nu se exagera in nicio directie sistemul mixt apare a fi recomandabil.
Confuzia din capul domnului Basescu, cumulata cu populismul sau iresponsabil, pe de o parte, precum si lipsa de curaj ori de pricepere a partidelor in a le combate, pe de alta parte, nu puteau duce decat la o lege confuza (indiferent de bunele intentii ale legiuitorului) cu rezultate electorale si politice confuze. Lucrurile nu se vor putea schimba, insa, mentinand confuzia ci inlaturand-o. Ceea ce nimeni nu pare gata sa faca.
In fatarnica grija a populistului pentru popor, s-a mai spus ca meritul actualului sistem electoral este acela de a permite cetateanului sa isi cunoasca alesul. In realitate si sistemul proportional de lista permitea cunoasterea alesului. Diferenta este ca intr-un caz alesul este individual iar in altul este colectiv. Alegerea unui subiect colectiv - concret (grupul celor inscrisi pe lista) sau abstract (partidul care propune lista) - cere un efort intelectual mai mare. Optiunea pentru o lista presupune optiunea pentru anumite valori, pentru un program, pentru o ideologie. Exercitiul unor astfel de optiuni dezvolta gandirea. Este mai greu sa evaluezi un proiect general cu mecanisme cauzale complexe decat un personaj uman specific, cu trasaturi care fac apel mai ales la reactii instinctive de simpatie sau antipatie. Or tocmai gandirea critica a cetateanului este ceea ce nu place liderilor autoritari.
Culmea este ca principalii sustinatori ai demersului basescian in favoarea asa-zisului vot uninominal sunt intelectuali. Aceasta demonstreaza ca intelectualitatea dreptei autoritariste dispretuieste intelectul popular sau se teme de el mai mult decat categoriile sociale putin educate. Nu incapacitatea de a gandi impinge spre simplismul autoritar-populist ci dorinta de a monopoliza gandirea libera; iar asta nu doar prin interzicerea ei directa ci si prin eliminarea oportunitatilor ca ea sa se dezvolte in mod natural.
Consecinta cea mai grava a noului sistem de vot nu sta in discrepanta dintre votul popular (castigat de PSD) si numarul de mandate, respectiv reprezentarea parlamentara (castigata de PD-L), ci in confuzia indusa asupra obiectului alegerilor. Fata in fata cu un candidat individual concret, alegatorul nu s-a mai gandit la vreo politica nationala ci la problemele lui existentiale curente si locale. In planul dialogului politic alegerile parlamentare s-au desfasurat de parca erau alegeri pentru ajutorii de primari. Prin absolutizarea “uninominalului”, grijile zilnice ale fiecaruia - fara indoiala importante si respectabile - au trimis in neant grijile strategice ale natiunii. Or natiunea este “uninominala” numai la modul abstract; in concret este “plurinominala”. Natiunea redusa la relatia alegatorului uninominal cu alesul uninominal devine nominala (sic!); adica goala de realitate, respectiv de vibratie si de putere. Exact asa cum ii place unui conducator autoritarist. Ce viitor au romanii daca natiunea lor se reduce la un nume dat unui grup de indivizi cu agende separate? Niciunul!
In mod firesc, unui asemenea electorat ii corespunde o asemenea clasa politica. O lege electorala, virand de la sistemul majoritar la cel proportional prin derapaj, a sfarsit prin a-i deservi atat pe cei care doreau sa isi cunoasca mai bine alesul, cu calitatile sale concrete, cat si pe cei care voiau sa aleaga un set de valori cunoscand perspectiva programelor cuprinzatoare generate de ele. In fapt aceasta inseamna un Parlament pulverizat politic si nestructurat ideologic.
Urmarea fireasca este incercarea tuturor de a face coalitii de guvernare cu toata lumea. “Partidul dispare daca nu intra la guvernare!” - este cuvantul de ordine aflat pe mai toate buzele. Nimeni nu se intreaba, totusi, cine si ce este un partid. Cum poate sa dispara o grupare de oameni care au aderat la anumite valori? Tocmai renuntarea la acele valori prin guvernarea pe baza unui program strain de ele face ca partidul sa dispara. Partidul este acea fractiune a poporului care i-a ales valorile iar nu birocratia politica interesata doar de accesul la putere si care nu poate trai fara controlul resurselor reprezentand baza puterii.
Desigur, alesii locali ai unui partid au nevoie de banii Guvernului spre a-si multumi alegatorii. De aceea pentru ei este esential ca partidul lor sa fie la guvernare. O natiune nu este, insa, o asociatie de primari; dupa cum un partid national nu este o confederatie de organizatii locale.
Desi sondajele aratau ca zdrobitoarea majoritate a romanilor doreste “votul uninominal”, romanii nu s-au prezentat in numar suficient la referendumul prin care Presedintele-jucator a dorit sa impuna un asemenea sistem electoral sub cuvant ca el va insemna reforma clasei politice. Desi cei care, totusi, s-au exprimat au fost in majoritate favorabili “uninominalului”, crezand ca astfel reformeaza clasa politica, majoritatea cetatenilor nu a venit sa voteze. Concluzia este ca oamenii au vrut un alt sistem de vot dar nu au vrut sa voteze. Evident, o absurditate! Intr-o tara in care Presedintele si “elitele” lui clientelare nu vor ca poporul sa gandeasca, in mod natural absurdul domneste. Acea tara inceteaza de a mai fi spatiul de viata al unei natiuni, spre a deveni un simplu teritoriu. Frumos dar ocupat. Ocupat de romani!