Raspunde Guvernul Boc criteriilor unui guvern anti-criza? Ministerele esentiale pentru gestionarea echilibrelor macro-economice, stimularea comportamentelor economice adecvate, fundamentarea strategiilor de dezvoltare si asigurarea resurselor bugetare – respectiv Finantele si Economia – sunt ocupate de doi nespecialisti care sunt, insa, parteneri in afaceri private si din care unul este finul Presedintelui, iar altul a renuntat sa mai candideze la postul de primar al Capitalei, fugind astfel de o severa sanctiune a electoratului. Principalele ministere protagoniste ale proiectelor de investitii strategice – respectiv Transporturile si Dezvoltarea regionala – sunt conduse de un ministru amator care, in cadrul unui mandat anterior, nu a convins cu nimic (lipsa autostrazilor ii este si lui imputabila) si, respectiv, de un altul, de asta data serios, dar care s-a afirmat ca ministru de politie (Interne). In atari circumstante, titularul Ministerului Muncii, una dintre exceptiile care reuneste competenta manageriala, cu convingerile ideologice si cu expertiza pe domeniu, nu poate decat sa scrie cronica unei morti anuntate.
Fiind un partid prezidential, deci fara identitate ideologica, PD-L nu ridica probleme de ordin programtic. Populismul nu este o ideologie, ci o metodologie, iar neo-conservatorismul este mai mult, si mai ales la noi, o practica de factura autoritarista care poate fi vanduta bine in vremi de restriste. Ca si grupa de sange zero, PD-L poate primi si dona ministri de oriunde si oricui.
Nu acelasi lucru se poate spune despre PSD. Iar terapia anti-criza nu este indiferenta sub raport ideologic. Una este sa iesi din criza pe seama salariatilor, pensionarilor, tinerilor, micilor intreprinzatori si clasei mijlocii, respectiv in folosul plutocratiei si speculantilor crizei si alta este sa o faci prin solidaritate sociala si o restructurare economica, limitand speculatia in favoarea productiei si evitand aparitia unei noi categorii de imbogatiti, spre a consolida clasa mijlocie.
Din aceasta perspectiva, este interesant modul de selectie al ministrilor PSD. Majoritatea acestora sunt persoane care au fost mai intai demnitari guvernamentali, pentru ca de pe atari pozitii sa treaca in structurile de partid. In mod firesc, deci, pentru ele, administratia este mai importanta decat ideologia, Puterea mai importanta decat Opozitia, Executivul mai important decat Legislativul, gestiunea mai importanta decat viziunea. Nu intamplator, multi au fost mentionati deja cu ani in urma de Presedintele Basescu pe o lista a “elementelor sanatoase” din “putredul partid al coruptilor”. Lipsa reperelor ideologice faciliteaza ascensiunea autoritar-populismului prezidential. Exceptiile nu fac decat sa confirme regula.
Trecerea in guvern a “tehnocratilor” PSD, alaturi de cativa politicieni, obiect al concesiilor prezidentiale (care spera ca, alaturandu-se Presedintelui, pe care nu l-au putut infrange, isi vor putea promova mai bine agendele si vor pune limite ambitiilor lui neo-cezariste), traseaza o linie de demarcatie importanta in acest partid. De o parte, “pragmaticii”; de alta, “romanticii”. De o parte, “oportunistii”; de alta, “ideologii”. De o parte, “tacticienii”; de alta, “strategii”. De o parte, “politicienii”; de alta, “oamenii de stat”. De o parte, “tehnicienii”; de alta, “oamenii politici”.
Aceasta separare este susceptibila sa marcheze toate procesele care vor avea loc in continuare in PSD. Apare clar ca diferentele de opinie din tabara pesedista privind intrarea la guvernare si conditiile acestei intrari nu au fost de natura tactica, ci de natura ideologica. Inseamna ca intre cele doua curente de opinie si actiune exista o deosebire de identitate, iar nu una cu caracter conjunctural. Cei care au optat pentru coalitia cu PD-L si, deci, cu Presedintele Basescu, au acceptat proiectul neo-cezarist al acestuia, ori cel putin au ramas indiferenti fata de el. In consecinta, ei nu mai au cum concura eficient in cursa alegerilor prezidentiale. Candidatul iesit din randurile lor va fi doar un “iepure” menit sa dea legitimitate celui de-al doilea mandat al lui Traian Basescu. In ceea ce ii priveste pe ceilalti, ei nu vor inceta, desigur, critica fata de actiunile anti-sistem ale Presedintelui-jucator si astfel vor mobiliza fortele pentru care valorile social-democrate sunt mai presus decat guvernarea. Avand pozitia morala si credibilitatea politica, spre a-l contesta la urne pe Cezarul de la Cotroceni, sunt singurii apti a promova un prezidentiabil care sa-i fie contracandidat real. Domnul Basescu nu trebuie lasat sa isi aleaga si contracandidatul.
In orice caz, pana atunci, se poate conchide ca prin trasaturile sale, Guvernul Boc nu este unul anticriza, ci unul de uniune prezidentiala. Acest guvern nu are nici identitatea, nici legitimitatea, nici reprezentativitatea si nici competenta spre a se pune stavila neo-cezarismului basescian. Intre incapacitatea de a gestiona criza economico-sociala si cea de a apara statul democrat este, in speta, o legatura inseparabila. O tara bulversata de criza si o societate segmentata, in care principiul “scapa cine poate” se impune in mod natural, vor recurge reflex la solutiile autoritar-populiste. Acest haos nu pare a fi gestionabil decat prin distrugerea sistemului care pare a-l fi generat, adica prin concentrarea intregii puteri, cu toata capacitatea ei de a corupe, in mainile Cezarului. Cum politica Presedintelui este una anti-sistem, rezulta ca si Guvernul Boc, macar prin pasivitate, este un guvern anti-sistem. Democratia romana este in pericol!