O zicala din popor spune ca atunci cand Dumnezeu a facut lumea a asezat relief, natura si oameni dupa o anumita randuiala. Astfel, de exemplu, in zona Austriei a pus munti, dealuri si oameni darji si harnici; in regiunea Ungariei a desfasurat campii, rauri, fluviu si oameni adaptabili; in spatiul Romaniei a presarat munti, dealuri, campii, rauri, lacuri, fluviu, mare, paduri, vanat etc. Sfantul Petru, vazand asa darnicie, l-a intrebat pe Dumnezeu: „Doamne, dar cum de daruiti aceasta arie cu atatea bogatii?” Si Dumnezeu a raspuns: „Nu-i nimic, Sfinte Petru, ca-i las aici si pe romani ca sa-si dovedeasca vrednicia ori nevrednicia.” Iar istoria cea adevarata ne spune cum s-au comportat romanii in mediul natural daruit de Creator.
Astazi, mediul natural, cu nesabuintele omenesti cu tot, este in acelasi loc si are aproape aceeasi structura ca si cea din zicala populara. Inainte de 1989 avantajele acestui mediu n-au fost fructificate datorita obtuzitatii si tendentiozitatii pagubitoare a regimului comunist. De la sfarsitul aceluiasi an, am crezut si-am sperat ca ne vom arata vrednicia si destoinicia prin crearea unui mediu social care sa favorizeze pe toti cetatenii Romaniei traitori pe meleagurile daruite tuturor. In cei aproape 17 ani ai „noii istorii”, numai cativa dintre cetatenii Romaniei au reusit sa acapareze peste 20% din bogatia tarii, pe cand media veniturilor celorlalti ne plaseaza in coada Europei. Circa 10% din cetatenii Romaniei au parasit tara pentru a-si cauta norocul si a-si arata vrednicia in Europa, America, Australia etc. Intr-o tara in care surse energetice de invidiat sunt risipite, aproape jumatate din locuitori sunt spoliati de cheltuielile pentru energie, iar industria energetica este printre cele mai profitabile. Si contrastele sociale ar putea continua, caci domeniile si formele acestora sunt intr-o evolutie tot mai alarmanta. Se vad cotidian si se simt in starea de spirit a populatiei. Peste tot pluteste o mare neliniste si multe indoieli sfasie viata publica, credinta cetatenilor in ei insisi, in liderii politici si oamenii de stat, in institutii si autoritatea de stat.
Peste 50 de zile se va implini un ideal al nostru – aderarea la Uniunea Europeana. Cetatenii Romaniei au atasat acestui ideal cateva asteptari importante. „Revenirea in Europa” nu era o paradigma cultural-geografica, ci cu deosebire sociala, economica si politica. Prosperitate, standarde de viata, libera circulatie a persoanelor, democratie si stat de drept, solidaritate si coeziune erau numai cateva dintre sperantele care i-au facut pe romani sa accepte privatiunile si costurile unor reforme structurale care ar fi trebuit sa-i aduca la nivelul de modernitate si civilizatie din Uniunea Europeana. Ca cei mai multi dintre cei care au crezut in acest ideal constata acum ca sunt inca departe de media standardelor europene este o realitate dureroasa. Ca vreo cativa romanasi au ajuns, in mai putin de un deceniu, sa depaseasca orice limite maximale ale starii sociale din batrana Europa, nu demonstreaza destoinicia lor, ci mai degraba fisurile unei alcatuiri societale in care invartitii epocii au fost incurajati sa extraga foloase nemasurate din nelegiuirile celor care conduceau tara „in numele legii!” Nu numai indecenta multora dintre „noii imbogatiti” este strigatoare la cer, insultatoare fata de cei care au crezut ca munca este o sursa certa a traiului decent. Cei care au favorizat o tranzitie prelungita in Romania sunt si ei complici ai schimonosirii sociale a societatii contemporane. Nu investitorii, autohtoni si straini, poarta raspunderea multelor distorsiuni sociale. Capitalul acumulat prin frauda, cu scopul extragerii lui de pe piata locala si utilizarea pentru consum extravagant si conduita ciocoiasca este o consecinta a „cooperarii” intre cei care au destructurat mereu statul de drept in Romania si profitorii momentelor de dezmat socio-economic patronate de guvernele care s-au succedat din 1990.
Dar daca trecutul apropiat nu este stralucit, ne intrebam cum va fi viitorul imediat? Cum potentatii Romaniei au depasit deja si Europa, cumparandu-si onorabilitate din rafturile acesteia, amaratii sortii isi imagineaza ca, dupa 1 ianuarie 2007, se va petrece un miracol. Pentru ca beneficiile aderarii europene sa se rasfranga asupra tuturor cetatenilor, inca din anul care vine, ar fi trebuit realizata o pregatire adecvata a tarii, conform criteriilor de la Copenhaga. Romanii nu si-au dorit a intra in Uniunea Europeana pentru a deveni o natiune asistata social, ci pentru a contribui ei insisi la devenirea lor europeana. Negocierile de aderare au demonstrat ca Romania are un potential de piata remarcabil, dar si capacitati reale de a interactiona benefic cu toti partenerii integrarii europene. Faptul ca, in acest moment, nu constatam existenta unei structuri institutionale adecvate de coordonare a proceselor decizionale interne si externe care sa asigure sustinerea unei pozitii ferme a Romaniei in cadrul institutiilor comunitare, este inca o dovada ca elita politica de la noi, in mod sigur cea cocotata la guvernare, nu se ingrijeste decat de obtinerea unor avantaje personale si ale unor grupuri de interese. In privinta platitorilor de taxe, acestia sunt lasati in voia sortii, sa se descurce fiecare cum poate!
Romania ar fi putut trai un adevarat miracol constructiv odata cu aderarea la Uniunea Europeana. Daca liderii din Bucuresti s-ar fi interesat sincer de acest proces complex al integrarii europene si nu doar ca demagogie politica si/sau pusculita personala, cetatenii romani ar fi primit deja o viziune clara a ceea ce urmeaza sa se intample dupa aderare si ar fi fost capabili sa-si previzioneze benefic aportul si sansele dezvoltarii individuale si ca societate. Ar fi fost deschise caile si create instrumentele pentru ca potentialul nostru material, financiar si uman sa fie valorificat la maxim, in folosul tuturor, conform contributiei si angajarii in promovarea interesului dezvoltarii locale si constructiei europene. Faptul ca tot mai insistent se subliniaza, la Bruxelles, o situatie care nu a fost in calcul pana acum, anume ca aderarea Romaniei la Uniunea Europeana va fi mai degraba rezultatul unei intelegeri politice decat a pregatirii interne a tarii, inseamna ca cetatenii romani vor trebui sa treaca prin noi furci caudine, dupa 1 ianuarie 2007, beneficiar net al aderarii fiind, chiar inainte ca acest moment sa se intample, un grup restrans de privilegiati ai regimului politico-oligarhic autohton.
Aceasta situatie ni se prezinta astazi si la nivel ritualic. Asa cum spuneam, cu doar 50 de zile inaintea momentului aderarii la Uniunea Europeana, autoritatile romanesti centrale si locale nu arata ca s-ar preocupa de o cat mai buna pregatire interna a tarii, in toate domeniile. Ceea ce intereseaza cel mai mult autoritatile noastre este sa celebreze cat mai fastuos si zgomotos ziua A: 1 ianuarie 2007. Iar dupa ce-si vor etala ... vrednicia in „a ne duce in Uniunea Europeana”, prin imagini si propaganda demne de „Cantarea Romaniei”, autoritatile romane vor trimite cetatenilor romani nota de plata. Si atunci nu numai zicala populara, ci si europenii vor putea spune despre Romania: „Saraca tara bogata!”.