“Doamna in negru”, o comedie amara dupa Murray Schisgal, se joaca cu succes pe scena mica, Studio, a Teatrului de Comedie. Scenarista Murray Schisgal, semnatara textului, a fost nominalizata la Oscar,
in 1983, pentru “Tootsie”, precum si la Bafta si Globul de Aur.
Alexandru Conovaru joaca alaturi de Delia Nartea in “Fata de matase artificiala”, este un soldat in “Galy Gay” si politist in gubernia care-l asteapta pe “Revizor”. Toate sunt roluri interpretate pe scena de la Comedie.
In “Doamna in negru”, Conovaru realizeaza si adaptarea si regia si rolul principal al piesei. Si tot la Comedie.
Se pare ca-i prieste. Si face totul cu mult profesionalism, cu pasiune. M-a surprins. Il stiam pe Conovaru de la B1 TV, de dimineata. Telespectatorii ar trebui sa stie ce talent ascunde un prezentator ca el. Prefer sa-l vad in sala de teatru. Sticla e impersonala, pune bariere.
“Doamna in negru”, o piesa cu trei personaje isterice, ajunse la capatul rabdarii, care incearca pe rand sa se sinucida. Motivele: prozaice, necredibile. Trei personaje (doi barbati si o femeie) formeaza un triunghi amoros plin de culoare. Din cand in cand mai apare si un ingeras (cu vadite accente homosexuale) care aduce putina lumina in viata lipsita de sens a personajului principal, Henry Berlin.
Am remarcat jocul Doinei Antohi (traducatoarea textului), cea care o interpreteaza pe Elen Manville, o femeie rece, extrem de inteligenta, dar instabila din punct de vedere sentimental. Ea fuge din bratele sotului pentru a se arunca la pieptul lui Henry, barbat nefericit, “poet” (“Ulmul” este “capodopera” sa). Acesta ii ofera o viata mizera, dar el este fericit, sau crede ca este, alaturi de Ingerasul (Toni Dumitrescu), cel care ne face o demonstratie atat muzicala, cat si una dansabila. Milt Manville, sotul lui Elen, e sters, nu convinge, jocul lui Stefan Ruxanda e retinut, asteptam din moment
in moment sa “spuna” ceva, pare ca forteaza replicile, nu se regaseste in personaj. O piesa care are toate ingredientele pentru succesul la public.
Alexandru Conovaru se anunta un artist total. Am remarcat trecerea cu usurinta de la comic la drama, de la plans la ras. Dialoguri naturale, o regie ingeniosa, decoruri simple, muzica buna, iata reteta pentru o ora si patruzeci de minute de spectacol. La o comedie publicul vrea sa se simta bine, vine la sigur,
pentru ca rasul garanteaza succesul.
Insa nu e usor. Regizorul simte ca ceva e in neregula cu luminile, cu sunetul, insa asta nu e vizibil spectatorului.
Daca la finalul piesei Alexandru Conovaru nu era pe deplin multumit
(la lumini sincronizarea nu a fost asa cum ar trebui) pentru ca este un perfectionist, publicul a fost intru totul de acord si a plecat incantat.
Va recomand “Doamna in negru”, o adaptare inteligenta a unui text specific new-york-ez, dar care se muleaza perfect pe specificul uman.