La infiintarea editurii “Cultura Nationala” - a doua infatisare, modesta, a celebrei case de editura si poligrafie condusa de V. Parvan si Marin Simionescu-Ramniceanu, care isi incetase activitate - l-am cunoscut pe Tudor Arghezi in calitatea mea de director al editurii, si am pus bazele unei stranse legaturi editoriale. (Pe vremea aceea, Arghezi era contestat cu violenta in reviste si presa zilnica, si nu-si gasise inca un editor. In afara de mai multe editii ale Cuvintelor potrivite, am publicat in curs de cativa ani la editura “Cultura Nationala” si, mai tarziu, la Fundatia pentru literatura si arta, cartile care i-au adus lui Arghezi o justa notorietate, ca Poarta neagra, Flori de mucigai, Cartea cu jucarii, Carticica de seara, Hore etc).
Originalitatea omului corespundea geniului scriitorului.
Aveam cu Arghezi lungi conversati, iar cand ne desparteam pentru vacanta de vara ii scriam cateva randuri, de cate ori asistam la vreo intamplare care ma emotionase. Iar el imi trimitea biletele scrise cu slova lui mica si caligrafica, mesaje ale unui poet.
Planuisem sa intreprindem impreuna in tara o serie de calatorii, in locuri memorabile.
•
Intr-o zi de vara, am pornit amandoi la Cernica, manastirea unde Arghezi se calugarise cu ani in urma.
Dupa ce mi-a aratat chilia in care locuise, ne-am indreptat spre un loc din apropiere, unde mi-a declarat ca ar vrea sa fie ingropat dupa ritul calugaresc.
•
La manastirea Vacaresti, unde Arghezi petrecuse cateva luni, in preventie, imediat dupa primul razboi mondial (pentru un delict in presa), ne aflam in vasta curte a manastirii, dupa ce vizitasem localul. Deodata, ma simt strans cu putere de brat si Arghezi imi propune brusc sa plecam imediat. Ochii lui atat de expresivi oglindeau o teama nestapanita. Cum ma aratam nedumerit, Arghezi imi spuse, in soapta: “dar daca o sa inchida poarta in urma noastra?! (Era inca sub impresia tristelor zile de odinioara!).
•
Urmatoarea scena, pe care mi-a povestit-o Arghezi, s-a petrecut tot la manastirea Vacaresti.
Printre cei retinuti in preventie se afla si Alexandru Bogdan-Pitesti, personaj renumit prin originalitatea sa, Mecena al scriitorilor si artistilor plastici, care tinea casa deschisa la Bucuresti, avand zilnic la masa peste o duzina de artisti.
Bogdan-Pitesti era invinuit de a fi incercat un santaj pe langa un mare financiar al vremii.
Intr-o zi, Arghezi si colegii sai fiind chemati la Tribunal pentru instructie, se indreptau spre poarta. Un jandarm, adresandu-se lui Bogdan-Pitesti, aflat in acelasi grup, l-a impins spre poarta. Dar Bogdan-Pitesti, luand o poza martiala, cu mana la cioc, din toata inaltimea sa, a exclamat, dandu-se la o parte: “Pardon, eu sunt escroc!”
•
Intamplarile scriitoricesti, relatate de Arghezi, aveau un stil inimitabil. La Cofetaria Capsa, frecventata de boema bucuresteana, unde se intalneau scriitorii, venea in fiecare zi Bratu, personaj impozant, care functionase catva timp ca sef de birou la Ministerul Afacerilor Straine.
Bratu se bucura de o mare faima in lumea de la Capsa, de om inteligent, instruit si chiar savant, in unele domenii.
Intr-o buna zi, Arghezi si cu Bratu s-au cunoscut la cafenea. Cei care organizasera intalnirea asteptau cu nerabdare verdictul lui Arghezi. Acesta, dupa mai bine de o ora de ascultare atenta, in timp ce Bratu isi desfasura expunerea, s-a ridicat de la masa si a rostit cu vocea lui pitigaiata, urmatoarea sentinta fara apel: “Tot ceea ce ati spus dumneavoastra este perfect idiot!”
Avea Arghezi astfel de cruzimi fata de cei care ii rapeau timpul si vorbeau fara sir, spre a-si ascunde vacuitatea spirituala.